Vânătoare de oameni



Vânătoare de oameni
Vânătoare de oameni

– Un om al străzii a ajuns la Spitalul din Suceava după ce asupra lui s-a tras cu o armă de vânătoare
– Incidentul s-a petrecut luni după-amiază în zona parcului din Gura Humorului, într-o clădire dezafectată
– Liviu Gogan, de 42 de ani, a fost luat la țintă de doi indivizi necunoscuți, iar una din alice i-a intrat în orbita ochiului drept
– Medicii suceveni spun că bărbatul a avut mare noroc că ochiul nu a fost afectat și l-au trimis la Clinica de Oftalmologie din Iași pentru operație
Incident deosebit de grav la Gura Humorului. Un boschetar în vârstă de 42 de ani care-și făcea veacul într-o clădire dezafectată din zona parcului a fost împușcat de doi indivizi care au tras asupra sa cu o pușcă de vânătoare. După cum povestește bărbatul, totul s-a petrecut pe neașteptate, iar cei care l-au împușcat nici nu au catadicsit să-i acorde primul ajutor. Una din alice l-a lovit pe Liviu Gogan direct în față și s-a oprit în orbita ochiului drept. Practic, bărbatul spune că a fost luat la țintă de cei doi indivizi și nu a avut nici o șansă să se apere. Filmul evenimentului a fost cât se poate de scurt, iar boschetarul crede că atacatorii au tras asupra sa intenționat. „Eu stăteam la una din ferestrele clădirii din zona ștrandului și fumam. La un moment dat pe scări au coborât doi indivizi și după ieșirea din clădire au făcut vreo cinci metri și au încărcat arma. După alți cinci metri unul dintre ei s-a întors și a tras direct spre mine. Am țipat și am căzut jos de durere. Am stat așa vreo cinci minute până să-mi revin. Eram plin de sânge și mă durea îngrozitor. Am avut puterea să merg până la Poliție și am anunțat ce s-a întâmplat”, a rememorat Liviu Gogan cele câteva secunde de coșmar prin care a trecut luni după-amiază. El a mărturisit că nu-și poate explica ce căutau cei doi indivizi în zona respectivă și că nu i-a mai văzut niciodată. Bărbatul nu a putut oferi prea multe amănunte nici cu privire la fizionomia agresorilor și a adăugat doar că aceștia nu erau veniți cu vreo mașină. Boschetarul a fost transportat la Spitalul Județean din Suceava și internat în Secția de Oftalmologie. Medicul oftalmolog Georgeta Martiniuc a declarat că bărbatul a avut mare noroc că nu i-a fost afectat ochiul drept. „După prima examinare este vorba de o plagă prin împușcare, în care poarta de intrare este în regiunea molaro-mandibulară, iar corpul străin se află la nivelul orbitei drepte. Având în vedere complexitatea intervenției chirurgicale, pacientul a fost transferat la Clinica de Oftalmologie din cadrul Spitalului Sfântul Spiridon din Iași. Cred că vederea îi va fi protejată și conservată, chiar dacă nu performant”, a precizat medicul Georgeta Martiniuc. Cu ocazia operației se va stabili exact și corpul străin care l-a lovit pe Liviu Gogan.

Poliția crede că este vorba despre o descărcare accidentală de armă
Imediat după ce au fost anunțați de caz, polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale s-au deplasat la spital, au vorbit cu victima și apoi au demarat cercetările pentru identificarea autorilor și clarificarea situației. Conform purtătorului de cuvânt al IJP Suceava, inspector principal Alin Botezatu, rezultatele preliminare ale cercetărilor arată că a fost vorba despre o descărcare accidentală de armă, fără a oferi și alte amănunte, „din considerente ce țin de mersul anchetei”.

Vânătoare de oameni
Vânătoare de oameni
Vânătoare de oameni
Vânătoare de oameni