Lansare de carte

“Vânătoare de iarbă cu cai”



Poetul Ion Cozmei cu volumul Vânătoare de iarbă cu cai
Poetul Ion Cozmei cu volumul Vânătoare de iarbă cu cai

Sala de Artă „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” a găzduit luni, 28 decembrie a.c., evenimentul lansării volumului de versuri “Vânătoare de iarbă cu cai”, al poetului sucevean Ion Cozmei.
O „carte de sertar”
Manifestarea, organizată sub egida Consiliului Județean Suceava de Fundația Culturală a Bucovinei, Centrul Cultural Bucovina și biblioteca publică suceveană, s-a înscris ca evenimentul care a încununat anul editorial 2009, iar momentul lansării, bine ales într-un interval de respirație între sărbătorile de sfârșit de an, a concentrat un public numeros și select.
Cea de-a 16-a carte a scriitorului sucevean, o „carte de sertar”, cum a remarcat criticul literar Rodica Mureșan, reunește între copertele sale o serie de poeme scrise și publicate în presa vremii între anii 1973-1983, dar care n-au fost cuprinse până acum într-un volum.
Un autor a cărui poezie este „devorată de biografie”
Este vorba de poeme care au fost reproduse fără să suporte modificări, păstrând „deficiențele și bombasticismele” de atunci, poeme în care Rodica Mureșan sesizează raportări la poeți ca Nicolae Labiș și interferențe cu lirica lui Marin Sorescu sau Tudor Arghezi.
Poezii „abandonate în închisoarea sertarului”, care aparțin „primului Ion Cozmei”, așa cum a subliniat criticul literar Adrian Dinu Rachieru, un Ion Cozmei care între timp „s-a vitaminizat cultural” și „produce cărți sub condiția talentului”, cărți în care „poezia sa este devorată de biografie”.
Un poet „miruit cu darul mântuirii prin cuvânt”
Prezentat de poetul cernăuțean Vasile Tărâțeanu ca un autor „miruit cu darul mântuirii prin cuvânt”, un poet care „pășește triumfal printre cuvinte ca un prinț” și care „ne îndeamnă să ne potrivim ceasul după ceasul inimii lui”, Ion Cozmei, după cum a accentuat Adrian Dinu Rachieru, este autorul care „are toate premisele să producă volume remarcabile”.
Imprudent față de aceste aprecieri, Ion Cozmei le-a adresat și altor participanți invitația de a-și „manifesta poziția” și s-a pomenit sub tirul a doi epigramiști.
„Nu paște iarba lui Cozmei!”
Primul dintre aceștia, Emil Ianuș, care și-a început cuvântul felicitându-l pentru „noua sa carte de poezie care dovedește că este din ce în ce tot mai poet”, a conturat momentul lansării de carte și a apreciat poezia lui Ion Cozmei referindu-se totodată la doi dintre prezentatorii evenimentului:
„În preajmă de revelion / Acum când dă să plece anu’/ Sfințește cartea lui Ion / Vasile – Sfântul – Tărâțeanu” și „Poezia lui Cozmei / Ne îmbată ca eteru’/ Ba și-n prezentarea ei / Are damf de… Rachieru”.
Cât despre titlul cărții lansate, despre care Emil Ianuș a spus că „mă urmărește și în somn”, a ticluit următoarea epigramă: „Cu caii parcă eu în vis / Pasc iarbă… verde de Paris / Iar paznicul îmi strigă: Heiii! / Nu paște iarba lui Cozmei!”.
„De la Suceava-n Cernăuți…”
Celălalt epigramist, scriitorul dornean Gheorghe Vicol, a vizat atât cartea cât și poetul”:
„Citindu-i cartea despre cai / Și despre iarba de pe plai / Constat că-n vremea când era student / Parcă avea Cozmei mai mult talent!” și „Doar cartea asta-n studenție / De-o editai, mi-erai amic; / Ce bine ar fi fost, bădie, / De nu mai publicai nimic!”, iar „poetului Ion Cozmei, care susține că este nepotul lui Mihai Eminescu”, i-a dedicat următorul catren: „A fost odată ca-n povești, / Stau pe gânduri și socot, / Un Făt-Frumos în Călinești /De profesie… nepot!”.
Finalul, puternic aplaudat, a fost dedicat „schimburilor culturale Suceava – Cernăuți”: „De la Suceava-n Cernăuți / Poeții se adună ciotcă; / În două ceasuri toți sunt muți, / Căci schimbă cărțile pe votcă!”.
„Colindul Taniei” și o reușită manifestare vizuală de escortă
Și pentru că, așa cum a spus Ion Cozmei, „orice lucru serios se termină cu cântec”, manifestarea s-a încheiat cu un moment muzical susținut de un grup de copii din clasa a II-a de la Școala Generală nr. 9 Suceava, care, sub îndrumarea învățătoarei Tania Cozmei, soția poetului, au prezentat o poezie devenită colind („Colindul Taniei”).
Moment muzical care, împreună cu o reușită manifestare vizuală de escortă, expoziția de grafică a profesorului Dan Cornel (cu lucrări inspirate din lirica lui Ion Cozmei) au rotunjit frumos evenimentul.


Lansarea cărții poetului Ion Cozmei la Biblioteca Bucovinei I.G. Sbiera
Lansarea cărții poetului Ion Cozmei la Biblioteca Bucovinei I.G. Sbiera
Copii de la Școala nr.9, interpretând Colidul Taniei
Copii de la Școala nr.9, interpretând Colidul Taniei
Autografe pentru cititori
Autografe pentru cititori
Grafica realizata de Dan Cornel
Grafica realizata de Dan Cornel
Grafica realizata de Dan Cornel
Grafica realizata de Dan Cornel
Grafica realizata de Dan Cornel, inspirata din lirica lui Ion Cozmei
Grafica realizata de Dan Cornel, inspirata din lirica lui Ion Cozmei
Public prezent la manifestare
Public prezent la manifestare
Poetul Ion Cozmei cu volumul Vânătoare de iarbă cu cai
Poetul Ion Cozmei cu volumul Vânătoare de iarbă cu cai


Recomandări

Evenimentul caritabil „Și tu poți fi Moș Crăciun”, ediția a XIII-a, la Câmpulung Moldovenesc. Sfințirea centrului „Theraspa Bucovina”

Evenimentul caritabil „Și tu poți fi Moș Crăciun”, ediția a XIII-a, la Câmpulung Moldovenesc. Sfințirea centrului „Theraspa Bucovina”
Evenimentul caritabil „Și tu poți fi Moș Crăciun”, ediția a XIII-a, la Câmpulung Moldovenesc. Sfințirea centrului „Theraspa Bucovina”