Vânarea caprelor negre din Parcul Național Munții Rodnei, interzisă timp de 10 ani



Agenția de Protecție a Mediului (APM) Bistrița-Năsăud a anunțat, marți, că nu va mai elibera, timp de un deceniu, autorizații pentru vânarea caprelor negre din Parcul Național Munții Rodnei, transmite corespondentul MEDIAFAX. Directorul APM, Ștefan Mureșan, a declarat că instituția pe care o conduce a primit o solicitare de eliberare a unei autorizații de vânare a unui exemplar de capră neagră din partea Romsilva, însă nu a avizat-o.
„Noi am cerut opinia Consiliului Științific al Academiei Române și a Ministerului Mediului și ni s-a răspuns că recomandarea este să nu eliberăm astfel de autorizații timp de un deceniu”, a declarat Ștefan Mureșan.
Potrivit sursei citate, „ar fi absurd” să înceapă vânarea caprelor negre din Parc, după eforturile făcute pentru repopularea munților cu această specie.
Ultima acțiune de acest fel a avut loc în urmă cu trei ani, când au fost aduse opt capre, câte patru din Munții Bucegi, respectiv Munții Retezat. Două din caprele aduse din Bucegi au murit, însă, cel mai probabil din cauza stresului la care au fost supuse, întreaga procedură de prindere și transport durând peste 25 de ore.
„O capră a făcut infarct, așa știm. A fost supusă unui stres greu de suportat pentru un animal atât de sensibil”, a relatat Mureșan.
Repopularea Munților Rodnei cu capre negre a venit la un an după ce s-a făcut prima evaluare a efectivelor. În primăvara lui 2004, au fost văzute doar 36 de exemplare, iar în toamna aceluiași an, specialiștii au observat 61 de exemplare. În anul 2006 au fost numărate 109 capre negre, iar în toamna lui 2007 un număr de 77 de exemplare. Ultimul recensământ a relevat faptul că în PNMR sunt 117 capre negre, respectiv 25 de masculi, 64 de femele și 28 de pui.
Parcul Național Munții Rodnei a fost înființat în anul 1972, când zona a fost populată cu peste 700 de exemplare de capră neagră. Costurile repopulării au fost imense, fiecare exemplar necesitînd 60.000 lei, resurse echivalente, în vremea aceea, cu prețul unui autovehicul Dacia, sau cu venitul mediu pentru o persoană pe circa 30 de luni. Efectivul optim de capre negre stabilit pentru masiv este de 350 exemplare.
La expoziția internațională de vânătoare de la Viena din 1910, trofeul de capră neagră declarat record mondial provenea din Piatra Rea, în timp ce la expoziția de la Leipzig, din 1930, trofeul de capră neagră ce ocupa locul trei, având 31,8 centimetri lungime, provenea din Pietrosul Rodnei.
Capra neagră este una dintre speciile periclitate recunoscute prin Convenția de la Berna și Directiva Habitate a Uniunii Europene, transpuse de România în legislația națională, fiind, de asemenea, declarată monument al naturii.