Președintele Consiliului European, Herman van Rompuy, a declarat, miercuri, în plenul Parlamentului, că o ratificare rapidă a Tratatului de guvernanță fiscală de către România este „crucială”.
„România a semnat un tratat pentru o mai mare disciplină bugetară. Participarea României în acest sens este foarte apreciată ca semn al încrederii și ca un vot de încredere pentru viitor. O ratificare rapidă este crucială acum și contez și pe acest Parlament în acest sens, va contribui la prevenirea unor crize de datorii viitoare și demonstrează determinarea noastră politică de a face față și a depăși criza curentă”, a spus oficialul european.
El a menționat că, de la erupția sa acum doi ani, această criză a determinat o activitate foarte intensă în Uniunea Europeană.
„Prioritatea noastră a fost dublă: de a depăși criza prin măsuri de urgență prin punerea la dispoziție a unor fonduri de salvare, dar și, pas cu pas, de punere la punct a unei guvernări economice pentru evitatea unor probleme viitoare”, a spus el.
Președintele Consiliului European a menționat că țările membre UE au decis cu responsabilitate și cu un simț al solidarității să ia măsuri, iar România și-a jucat rolul său, rămânând unită cu ceilalți membri ai Uniunii, făcând față responsabilităților sale și pe plan intern, astfel încât, în linie cu tratatele europene, Euro va deveni și moneda României.
El a spus, pe de altă parte, că, în cursul dimineții de miercuri, președintele Traian Băsescu i-a prezentat măsurile pe care le-a luat România pentru a face față crizei, decizii dificile pentru a restaura încrederea în piață, bugetul și reformele structurale.
„Aceste decizii produc deja rezultate. După o recesiune profundă, economia se întoarce și se așteaptă o creștere economică și pentru anul viitor. Aș dori să încurajez eforturile viitoare ale României pentru a depăși această criză și sper ca Parlamentul să sprijinine acest efort. România a făcut față cu flexibilitate și, totuși, și cu frustrare și furie tuturor acestor fenomene, de aceea este important să lucrăm cu onestitate și cu un spirit al corectitudinii”, a subliniat Herman van Rompuy.
El a mai afirmat că bugetele naționale și europene pun ca prioritate cheltuielile care duc la creștere economică mai mare, investițiile în conectivitate și energie, în telecomunicații și transporturi, iar România este angajată activ pentru a pune aceste priorități pe agenda sa.
„Este una dintre cheile viitoarelor negocieri în ceea ce privește bugetul central european”, a spus Van Rompuy, adăugând că utilizarea fondurilor europene este un factor cheie.
„Rezolvarea slăbiciunilor, mai ales în ceea ce privește eficacitatea Guvernului și reforma vechilor întreprinderi publice, continuarea luptei împotriva corupției nu este numai o problemă economică, ci ceva ce trebuie făcut pentru a spori competitivitatea și pentru a atrage investitori, pentru societate în ansamblul său, pentru o sporire a sentimentului de justiție și de corectitudine”, a arătat acesta.
Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că l-a informat pe președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, că adoptarea Pactului Fiscal de către Camera Deputaților ar putea avea loc peste două săptămâni.
„L-am informat pe domnul președinte despre perspectiva adoptării pactului fiscal care se află în Parlament și probabil în două saptămani va trece de Camera Deputaților”, a spus Băsescu în declarația de presă de la finalul întrevederii cu Van Rompuy.
De asemenea, el a precizat că l-a informat pe oficialul european și despre menținerea de către România a obiectivului de aderare la zona Euro în anul 2015.