Lucrătorii de la Biroul Vamal Siret au făcut duminică o captură mai puțin obișnuită. Mai exact, este vorba de câteva sute de mii de timbre care urmau să fie aplicate pe pachetele de țigări produse pe teritoriul Ucrainei și care în mod normal nu aveau ce căuta într-un transport care venea dintr-o altă țară. Marfa era ascunsă într-un tir care venea din Turcia și avea ca destinație Ucraina. În baza unor informații, vameșii au decis să controleze amănunțit bunurile aflate în automarfar. Printre cutiile cu îmbrăcăminte și încălțăminte au fost descoperite și 900.000 de timbre fiscale pentru marcarea pachetelor de țigări.
Toate timbrele au fost reținute în vederea confiscării, iar cazul a fost predat poliției și Parchetului pentru continuarea cercetărilor în vederea stabilirii celorlalte amănunte legate de proveniența timbrelor fiscale.
Captură
Vameșii de la Siret au descoperit 900.000 de timbre pentru marcarea pachetelor de țigări
