VAMA (III). Rufeturile la Vama erau: popa Ștefan, popa Pintelii, popa Ion, popa Toadir, diaconul Crăciun, diaconul Nistor, diaconul Ștefan, Ștefan IGNĂTESCU panțir, săracele satului, Maria, Cârstina, Irina, Maria, Paraschiva, Irina fată, Sandală, Irina rusca, Măriuța, precum și scutelnicii mănăstirii Moldovița, Constandin sin Macsim, Ion LUJAN, Ion, morar, și Grigoraș, țăran al mănăstirii.
De-a lungul vremii, o parte dintre răzeșii câmpulungeni s-au stabilit la Vama, acceptând să plătească dijma mănăstirească pentru bucățile de moșie luate în folosință, iar migrația dinspre amara libertate înspre la fel de amara iobăgie este confirmată de documentul din 1 martie 1777, prin care Toader Lucan din Vama dăruia popii Grigore Grămadă o moșie pe Sadova, Lucăneasa, pe care o stăpânise „din moși din strămoșii noștri”.
În 23 aprilie 1782, deci cu un an înainte de secularizarea averilor mănăstirești, egumenul Moldoviței, Venedict, a arendat, pe doi ani, lui Anton, logofăt din Câmpulung, venitul satului Vama pe doi ani, pentru 450 lei pe an.
Venitul satului consta, în vremurile asupririi călugărești, în câte 12 zile de lucru pe an sau 2 lei de fiecare gospodar, în dijma fânațului – câte 2 parale de stânjen, în câte un tort (țesătură) și câte un car de lemne de gospodărie, precum și în zeciuiala din toate ce se aflau pe moșie, plus orânda cârciumii și jumătate din fânațul ce-l făcea mănăstirea pentru mitocul ei din Vama.
În timpul marii migrații transilvănene, la Vama se stabilesc doar câteva familii: Filip Ungurean, cu soția și un băiat, plugar din Sf. George (Sângeorz), fost grănicer năsăudean (1759); Ioan Brânzilă, împreună cu soția, o fată și doi băieți, plugar din Posmuș (1758), Nichifor Ungurean, împreună cu soția și două fete, plugar din Logig (1757), precum și Filimon Moroșan, flăcău din Budac pe Someș (1778).
În 5 februarie 1843, când au mărturisit despre privilegiile străvechi ale câmpulungenilor, bătrânii vămeni și-au înscris numele într-un nou document. Toader Toma vornic, Ion Hurjui paroh, Axente Tămpăscul, Vasăle Badale, Constantin Badale, Vasăle Lucanu, Ioniță Tămpescul, Constantin Ciusnar, Petre Tămpăscul și Ioniță Istrati reprezentau, în anii aceia, gospodarii de frunte ai obștii vămene, cu urmași străluciți până în zilele noastre.
Biserica Sfântului Nicolai din Vama de Sus fusese ctitorită, în 1797 și sfințită în 1798, de Vasile BADALE și Lupașcu LUCAN, cu contribuție și din Fondul Religionar.
Biserica Arătării lui Cristos din Vama de Jos fusese ctitorită, în 1783, de Mihail TÂMPESCUL, Theodor al TOMEI și comenduirea austriacă, în 1862 fiind înfrumusețată cu un nou iconostas, dăruit de Petru THEODOROVICI, iar în 1884 beneficiind de o restaurare. În 1843, biserica din Vama de Sus, cu 860 enoriași, era slujită de parohul Onufrie DAȘCHIEVICI, iar biserica din Vama de Jos, cu 907 enoriași, îl avea paroh pe Ioan HORJUI, ambele biserici aflându-se sub patronaj împărătesc. În 1876, cei 2.406 enoriași de la cele două biserici din Vama erau păstoriți de parohul Georgie DAȘCHIEVICI și de preotul cooperator Ioan BERARIU (ulterior, din același an, de Eusebie CONSTANTINOVICI). În 1907, paroh era Nicolai LOMICOVSCHI, născut în 1848, preot din 1874, paroh din 1889, preot cooperator fiind Tit ILIUȚ, născut în 1868, preot din 1897, iar cantor, din 1901, Nicolai LUCAN, născut în 1856.
Din 1856, funcționa la Vama o școală cu 6 clase, iar din 1888, la Prisaca, o școală cu 3 clase[1].
În primul secol al stăpânirii austriece, datorită împroprietăririlor sătenilor în 1783 și în 1848, apar toponime noi, patronimice: pâraiele și țarinile Hurghiș, Bielțag, Miclăușa, Borcii, Floarei, Runcul Toader, Bențeriile (Belțag sau Bhelțag), Ciocan, Gavriloi, Miculi, Bardan, Barbușca, Ciocan, părăul Sasului; poieni precum Banciu, Bâtca Badale, Georgița, Humorian, Luchian, Piciorul lui Matei, Poiana lui Ion, Preluca Florii, Preluca Tomii, Rusu, Todosca, Poiana lui Negură; păduri ca Hasneș, Barbușca, Belțag, Coasta Banciului, Hâgi, Hurghiș, Miclăușa, Sasului, Tomei, Floare, Seștac sau fântâni precum Ciurgău, Hurghiș, Seștac.
[1]SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 54, 1876 p. 59, 1907 p. 159, 69