VAMA (II). Privilegiul lui Alexandru cel Bun, acordat negustorilor lioveni, a fost întărit de fiul său, Ștefan Voievod, în 18 martie 1434, același domnitor confirmând și dreptul de proprietate al Moldoviței pentru „Vama, mai jos de mănăstire, la gura Moldaviței, și satul Vama, unde au fost jude Cârstea”, în 11 februarie 1447.
Cârstea pare să fie cel mai vechi „primar” al Vamei, reținut de memoria scrisă a documentelor cancelariei domnești, numele lui fiind menționat și în uricul domnesc de întărire din 15 noiembrie 1499, semnat de Ștefan cel Mare.
În 9 ianuarie 1683, pentru că megieșii câmpulungeni ridicaseră case în hotarul Vamei, Duca Vodă soluționează plângerea egumenului Moldoviței, poruncind „să se spargă casele câmpulungenilor rădicate pe hotarul acelui sat”, ca nu cumva să se molipsească vămenii de libertate de la obștea grănicerească a muntenilor de pe Moldova, în sus.
Primele nume de vămeni încep să fie menționate de documentele câmpulungene, începând cu 6 noiembrie 1699, când Pavăl din Vama și feciorii lui au zălogit moșia Sălătruc, pe care o aveau în folosință, lui Gheorghe Mercășoe (deci, Gheorghe, fiul văduvei lui Mercheș, care nu putea fi decât străbunul primarului Mercheș, din Fundu Moldovei), pentru 30 lei bătuți. Adălmașul de un leu a fost băut de martorii vămeni Arsenie vătăman, Ionașcu a Iftincăi, Vasile Pușniță și Simion Văman, Mercășoe obligându-se „numai dejmă ce a fi să de, că este loc de mănăstire”.
În 16 iulie 1756, datorită conflictelor hotarnice dintre mănăstirile Moldovița și Voroneț, apar alte nume de săteni vămeni, martori la refacerea hotarnicelor dintre moșiile Vama, Ștulbicani (Stulpicani) și București (Capu Codrului), respectiv preotul Mihăilă din Vamă, primul preot vămean menționat de documente, și sătenii Vasile Sasul, Pintilie Șiștac, Gligorie Șiștac, Petre Lazea, Gligorie Bădale, Axinte Leontieș, Nistor Cupă, Ursul Balmuș, Vasile Călinescul, Matei Tămpăscul, Gligorie Bosancul, Nistor Lazea, Sandul Chiruță, Ștefan Coștiug și Gavril Lucanul.
Recensământul lui Rumeanțev, din 1772-1773, înregistrează la Frumosu „122 – toată suma caselor”, însemnând 7 popi și diaconi, 1 panțir, 9 femei sărace, 3 scutelnici ai mănăstirii Moldovița, 1 țăran și 101 birnici, aceștia din urmă fiind: Vasile sin (fiul lui) Tomulesii, Ion Lipan, Ștefan Lipan, Simion Faraon, Mihăilă, homorian, Ion sin Diaconului Laza, Nicolai Leuștian, Chiruță Pașcan, rusul Balmoș, Nicolai Ciocan, Gavril Balmoș, Nichita Botezat, Vasile, ungurian, Grigore Lipan, Vasile Crăcană, Grigore Bădale, Vasile, crav, Ion Leontieș, Ion Bădale, Toma Balmoș, Gavril Călinescu, Grigore, sas, Toader, sas, Toader Bădale, Pentelei Râlă, Nistor, ungurian, Vasile Călinescu, Dumitrașco Bădale, Pintelei, rus, Costandin Bădale, Nicolai, ungurian, Lupul sin Istrate, Ion sin Istrate, Grigore Crăcană, Dumitru, rusul, Nichita Iosip, Vasile sin Ioanei, Petrea Lucan, Grigore Lucan, Grigore Șiștac, Georgii Nediloi, Ion Lucanul, Ion Șiștacul, Petrea Șiștac, Ion sin Nicolăescii, Acsinte Bosancu, Crăciun Bosancu, Ion Căprian, Acsinte Leontieș, Ion sin Ilie, Toadir Toma, Toadir sin dascălului Crăciun, Ion Balmoș, Andrei Rusul, Matei Tâmpescu, Mihăilă sin Tâmpescu, Vasile, rus, Ion sin Vasile, rus, Ion Sasul, Nichifor, ungurian, Nistor Ciosnar, Istrate Râlă, Chiruță Botezat, Ion Toma, Ștefan Laza, Toader Mândrilă, Lupașco sin Ion Lucan, Toader Șiștac, Constandin Balmoș, Gerasim, rus, Ion Crăcană, Ion Brânzilă, ungurian, Toadir sin Nistor Cupă, Nicolai sin Măriuții Cupoaei, Miron sin Măriuții Cupoaei, Chiriță sin Istrate, Nichita sin Lupașco, Gavril Pircu, Ștefan Chircu, Duminte sin Tomei, Istrate Ignătescu, Costandin Tâmpescu, Pintelei Sasul, Iftodii sin Lazăi, Vasile zet Sasul, Simion Bardan, vornicel, Tanasă Romașciuc, rus, Petrea Fircal, rus, Isac Timoficiuc, rus, Ștefan Iurciuc, Rus, Ion Călinescu, Vasile, țăran, Georgiță Leontieș, iar din Frumosu, cu domiciliu în Vama, Tihon, rus, Nicolai sin Tihon, Ștefan sin Tihon, Ivan sin Tihon, Nicolai sin Tihon, Dumitru rus, Vasile Stiblei și Stan Costandin.
ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 242