VAMA (I). Deși localnicii ezită să accepte data de 6 octombrie 1408 ca fiind cea a primei atestări a satului lor, privilegiul lui Alexandru cel Bun, acordat, atunci, negustorilor lioveni, care, la întoarcerea din Ardeal, aveau de plătit vamă Mănăstirii Moldoviței, la confluența râurilor Moldova și Moldovița, reprezintă, indirect, o primă atestare a satului Vama, iar argumentele se găsesc și în toponime, și în conținutul documentelor ulteriore, care mărturisesc o moșie uriașă, temeinic gospodărită. E drept, dovezile scrise despre o obște sătească lipsesc, iar întărirea domnească, din 18 noiembrie 1409, menționează doar „Vama, numită vama de la Moldovița cu satul” (dacă satul n-ar fi existat ca sat și ca proprietate în 1408, nu s-ar mai fi dat întărire în 1409), așezată, fără îndoială, între mitocurile (locurile de făcut fân) mănăstirești ale moșiei care începea, conform hotarnicei din 14 aprilie 1411, „din vadul Moldovei, care este mai jos de satul Câmpulung, cu poiana, drept la gura Geredzea și, în sus, pe părău, până la obârșie și, de acolo, la Măgura Moșului, și, de acolo, la spărturi și la Măgura Plopului, și, de acolo, la Fântâna Sărată, și, de acolo, pe dealul Frasinilor, drept la Râul Strâmt, la deal, pe Suha, unde cade în Moldova, și, de acolo, pe Moldova, la părăul Cetețe, în sus de pârâul Cetățelii, până în vârful Dealului Mare, și, de acolo, tot cu obcina, pe Dealul Mare, cu toate izvoarele care cad în Moldova și Moldovița, până la obârșia Frumosului, unde cade în Moldovița, și, de acolo, peste Moldovița, la gura râului Deea, și, de acolo, la obârșia Deii, muntele și, de acolo, pe dealul Paltinului, unde cade în Moldova, în vad, în jos de satul Câmpulung, unde mai înainte am început”.
Toponimele menționate în acest document, deși neglijate chiar și de cercetători de talia lui Nicolai Grămadă (care menționează, totuși, că numele „la Spărturi” este, de fapt, „la Rascole” sau „la Balan”), au mesajele lor tainice, care ascund, în egală măsură, și mituri străvechi, și realități ale unor vremuri uitate.
În hotarnica moșiei Vama se menționează două toponime, aparent nesemnificative: Măgura Moșului și obârșia Frumosului. Deci, Moșul, adică protopărintele, și Frumosul, care, deși se referă la un pârâu, nu despre frumusețea izvorului mărturisește vremurilor. În realitate, „Moșul” este Drăgoi Viteazul dela Tulova (Vornicenii de azi), membru al sfatului domnesc între anii 1392-1414), care și-a înzestrat băiatul, Teodosie monah, ajuns stareț al Moldoviței, cu o moșie din vecinătatea mănăstirii Moldovița, iar pe fată, Odochia, cu o moșiei din apropierea Tulovei. S-ar părea că ambii copii ai lui Drăgoi Viteazul dela Tulova erau de o frumusețe desăvârșită, din moment ce moșia monahului Teodosie avea să se numească Frumosul, iar moșia Odochiei, Frumoasa. Iar memoria lui Drăgoi Viteazul, fost vornic de Tulova și ctitor al Drăgoieștilor, este păstrată și de toponimul Măgura Moșului.
Peste vremuri, confirmând ipoteza unor străvechi proprietari din Tulova asupra munților din zona satelor câmpulungene, câteva generații de Toloveni aveau să-și revendice, în fața scaunele de judecată valahe (în Ocolul Câmpulungului Moldovenesc, dreptul valah s-a aplicat până după anul 1800) moșiile străbunilor, dar au pierdut, lipsindu-le uricele, care, de la Descălecat, încoace, țineau loc de tradiție, de „pe unde au stăpânit din veac”.
