La Balul de la Info

„VAMA” a rămas fără public



Zece concurente au trecut prin mai multe probe pentru a ajunge cele mai bune agente de la Info
Zece concurente au trecut prin mai multe probe pentru a ajunge cele mai bune agente de la Info

– Deși Tudor Chirilă era într-o formă excelentă, atmosferă superbă în sala de spectacol, după vreo 6 piese, sala a rămas aproape goală, fapt care i-a făcut pe artiști să-și încheie concertul
Balul Bobocilor organizat de Colegiul de Informatică „Spiru Haret” a fost umbrit de atitudinea surprinzătoare (chiar jenantă) a publicului care l-a lăsat pe Tudor Chirilă și pe „VAMA” să cânte unei săli aproape goale. Deși au plătit 30 de lei pe un bilet pentru a putea să aducă trupa „VAMA” la Suceava, și au fost extrem de receptivi la prima parte a concertului oferit de Tudor Chirilă, după vreo 6 piese, grupuri, grupuri, elevii au ieșit din sală…
Am aflat, ulterior, că au mers toți în discoteca pe care o închiriaseră pentru distracția de după bal. Atitudinea lor i-a deranjat pe artiști, dar și pe cei câțiva, poate 150 de elevi, care mai rămăseseră în sală pentru a-și susține trupa favorită până la sfârșit.
– Cine a adus „Vama” la Info?
În timpul concertului (prima parte) eram chiar tentată să aduc laude elevilor de la Info pentru cel mai frumos public, fapt remarcat și de Chirilă, la un moment dat, dar fuga „iepurească” din sală, cu hainele sub braț, deranjând și pe cei care doreau să asculte muzica artiștilor de pe scenă, a fost un gest pe care îl explicăm în două feluri: nu le era pe plac muzica Trupei „VAMA”, dar cine i-a obligat să o aducă la Suceava (?!), sau au preferat să meargă în discotecă mai repede, cu riscul de a fi arătați cu degetul de colegi, pentru că le-au „pătat” balul.
– Tudor Chirilă și-a arătat clasa
Chiar dacă a avut probleme cu sunetul la începutul concertului, Tudor Chirilă a încercat să treacă peste toate, pentru a oferi un spectacol bun sucevenilor. La un moment dat, a strigat spre sală: „Hai Ștefan cel Mare”, „Hai Bucovina”, iar prima replică, pare-se, i-ar fi deranjat pe cei de la Info.
După concert, membrii Trupei „VAMA” ne-au spus că nici nu știau că este un liceu cu acest nume în Suceava și că nu au vrut să jignească pe nimeni. Pur și simplu, au legat oamenii de aici, respectiv liceenii, de cel mai mare român – Ștefan cel Mare – și de zona Bucovinei.
Tudor Chirilă a interpretat piese cunoscute, hit-uri ca „La radio”, „Alt oraș”, „18 ani”, „Nu ne mai trageți pe dreapta”, „Fotomodele”, „Bed for Love” – single-ul de pe primul album semnat „VAMA”. Din păcate, nu a avut cine să-i cheme înapoi pe scenă pentru bis, pentru „Hotel Cișmigiu”…. S-a tras cortina, s-au aprins luminile în sală și au plecat și ultimii spectatori de la bal.
– Info’s Agent 2-007
Info’s Agent 2-007 a fost tema balului organizat de Colegiul de Informatică „Spiru Haret”. La debutul spectacolului, pe scenă a intrat un elev îmbrăcat în „popă”, ca a stropit în dreapta și-n stânga cu busuiocul înmuiat în agheasmă (la figurat, normal), după care a primit un agent în vizită – „blond la spovedanie”. A reieșit, din parodie, că „iertarea” păcatelor se face cu bani cash!
A fost rândul prezentatorilor să intre pe scenă, Cătălina Climov și Andrei Grădinariu, care i-au anunțat pe spectatori, dar și pe juriu, că Agentul 007 își caută cea mai frumoasă boboacă la Info.
Zece concurente au trecut prin mai multe probe pentru a ajunge cele mai bune agente. Juriul a avut posibilitatea să le vadă pe concurente, mai întâi în ținuta de zi, prilej cu care colegii lor din sală au aflat ce hobby-uri au, dar și ce nu le-ar plăcea să facă niciodată.
– Dansul pisicuțelor
Un moment apreciat de public a fost cel de dans, în care elevele Palatului Copiilor, sub îndrumarea profesoarei Mihaela Schiotis, au avut o prestație deosebită. Programul a continuat cu un moment umoristic, prima întâlnire a unui agent cu o fată: ce trebuie să facă și ce nu trebuie să facă în această situație. Un elev citea instrucțiunile, iar un altul realiza un moment de pantomimă. Bogdan Milici, elev al liceului (clasa a X-a), a pregătit pentru public un moment muzical.
A doua probă din concurs a fost „dansul pisicuțelor”, la care boboacele s-au îmbrăcat în pisicuțe negre – răsfățate (cu fundițe roșii legate la gât). Înainte de a intra pisicuțele de la Info pe scenă, agentul Ifrim a apărut în fața publicului cu o pisică adevărată în brațe, pe numele ei Moflea.
Agenții și agentele de la Info au defilat pe scenă într-o prezentare de modă, ținute de toamnă, vestimentația fiind asigurată de magazinul Per Te. Boboacele au revenit în scenă cu proba de dans – în ținute de majorete, după care s-au retras în culise pentru a se pregăti pentru proba de aptitudini.
– Muzică, umor, dans
Bogdan Milici a mai interpretat o piesă din repertoriul lui Frank Sinatra, după care o elevă a liceului a cântat o piesă de muzică populară. Momentul artistic „Agenții moldoveni” a fost îndelung aplaudat, aducând în scenă un agent îmbrăcat în straie populare, un altul travesti, dar și un „extraterilă” (agent îmbrăcat în pantaloni mulați roz, la fel ca și tricoul, și cu două antene pe cap).
La proba de aptitudini, fiecare pretendentă la Miss și-a ales să intre în pielea unui personaj celebru. Multora nu le-a reușit. Prin ținute, dar și atitudine, mai puțin vorbe, fetele i-au imitat pe Andreea Marin, Veronica, Charli Chaplin, Arlechino, Domnul Goe, Monica Columbeanu…
Dansul a revenit în balul de la Info prin intermediul formației „Black&White”, cu o coregrafie foarte bună, după care a urmat ultima probă din concursul de MISS: ținuta de seară. Fiecare concurentă a primit câte o garoafă roșie din partea „agenților” eleganți și stilați de la Info. Pe perioada cât juriul s-a retras pentru a desemna câștigătoarele, pe scenă au urcat „Nemuritorii”, trupă folk, susținută destul de puțin de colegii din sală.
Pe scurt:
– Miss Boboc 2007 a fost desemnată Gabriela Curcă, elevă în clasa a IX a F. Pe locul al doilea s-a clasat Ionela – Narcisa Paneica (IX G), iar pe poziția a treia, Paula Moroșan – din clasa a IX-a B.
– S-au observat stângăcii la prezentatori, care nu au reușit să lege foarte bine momentele artistice, lăsând uneori publicul să anticipeze ce se va întâmpla pe scenă. E bun și misterul!
– Nu am auzit manele la acest bal (bravo!) iar momentele umoristice au fost interpretate live.
– Public mai puțin numeros decât la celelalte licee și mai dezinteresat de programul realizat (cu mult efort) de colegii implicați în organizarea balului…, nu mai amintesc de finalul concertului „VAMA”!
Foto MARIUS ȘUIU



Recomandări

„Medalion literar. Pe urmele lui Sadoveanu…” – redescoperind lectura și bucuria povestirii la Liteni

„Medalion literar. Pe urmele lui Sadoveanu…” – redescoperind lectura și bucuria povestirii la Liteni
„Medalion literar. Pe urmele lui Sadoveanu…” – redescoperind lectura și bucuria povestirii la Liteni

Balul Bobocilor 2025 – Midnight Masquerade la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni: o seară de magie, rafinament și tinerețe

Spectacol folcloric aniversar susținut de Ansamblul „Suflet Bucovinean”, pe scena Teatrului „Matei Vișniec”

Spectacol folcloric aniversar susținut de Ansamblul „Suflet Bucovinean”, pe scena Teatrului „Matei Vișniec”
Spectacol folcloric aniversar susținut de Ansamblul „Suflet Bucovinean”, pe scena Teatrului „Matei Vișniec”

Un spectacol complex, polifonic, avangardist: „Cabaretul cuvintelorˮ, la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” din Suceava

Un spectacol complex, polifonic, avangardist: „Cabaretul cuvintelorˮ, la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” din Suceava
Un spectacol complex, polifonic, avangardist: „Cabaretul cuvintelorˮ, la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” din Suceava

Emilian Ivanovici, din Suceava, student la medicină dentară, a trecut în etapa următoare a concursului „Vocea României”

Emilian Ivanovici, din Suceava, student la medicină dentară, a trecut în etapa următoare a concursului „Vocea României”
Emilian Ivanovici, din Suceava, student la medicină dentară, a trecut în etapa următoare a concursului „Vocea României”