În municipiul Suceava

Valutiștii, noua țintă a jafurilor în plină stradă



Un valutist a fost tâlhărit zilele trecute, în centrul municipiului Suceava, de persoane necunoscute, judiciariștii Biroului de Investigații Criminale încercând acum să dea de urma autorilor. Victima, Dumitru I., în vârstă de 41 de ani, din localitate, a reclamat fapta la poliție, la sfârșitul săptămânii trecute, susținând că jaful s-ar fi petrecut vineri (29 august), în jurul orei 20:00, în zona bisericii „Sf. Dumitru” din centrul municipiului reședință de județ.
Bărbatul, care își face veacul în fața Pieței Agroalimentare din centrul orașului, fiind unul dintre valutiștii din zonă, le-a povestit oamenilor legii că doi indivizi necunoscuți l-au atacat prin surprindere, l-au lovit cu putere și i-au smuls o borsetă în care avea suma de 12.000 de dolari SUA, 12.000 de euro, 27.000 de lei, precum și un telefon mobil.
Dumitru I. avea fața tumefiată și plină de vânătăi, polițiștii bănuind că acesta a fost atacat și cu un spray iritant-lacrimogen.
Victima le-a spus oamenilor legii că nu a apucat să vadă fețele agresorilor săi, misiunea de identificare a acestora fiind una foarte dificilă pentru anchetatori.
Interesant este faptul că jaful s-a petrecut într-o zonă intens circulată, însă, până în prezent nu a fost identificat nici un martor care să fi văzut ce s-a întâmplat.
Tâlhărit în fața blocului
Din informațiile noastre, în ultima perioadă mai mulți valutiști din Suceava au fost victimele tâlharilor.
În luna februarie a acestui an, Ioan P., în vârstă de 57 de ani, a reclamat la poliție că a fost tâlhărit de 15.000 de euro și 3.200 de lei. Bărbatul, valutist și el, a povestit că a fost atacat de o persoană necunoscută, la scurt timp după ce a ieșit din scara blocului în care locuiește, situat în zona Oituz.
Valutistul a fost lovit cu pumnii în zona feței, iar în momentul în care a căzut la pământ, agresorul, neidentificat până în prezent de anchetatori, i-a luat toți banii pe care-i avea asupra sa.
Ca și în primul caz, nu există martori, deși fapta s-a petrecut în timpul zilei.
„Autorii nu sunt unii și aceiași”
Alte două fapte similare s-ar fi petrecut în ultimele două luni.
Din datele pe care le deținem, un valutist a fost atacat chiar în timp ce se afla la volanul mașinii personale și se îndrepta spre Bazar, locul în care își derula afacerile ilicite.
Tâlharii l-au blocat în trafic cu o altă mașină, l-au bătut și i-au luat o sumă considerabilă de bani. Totuși, deși ne-am interesat ulterior la poliție, Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava ne-a comunicat că nu există nici o plângere înregistrată într-un asemenea caz.
În urmă cu câteva săptămâni, a venit rândul unui alt valutist, acesta fiind jefuit în scara blocului în care locuiește, prejudiciul fiind de circa 30.000 de lei.
Ofițerul responsabil cu relațiile cu presa din cadrul IPJ Suceava, inspectorul principal Alin Botezatu, ne-a confirmat, ieri, că există trei dosare penale de tâlhărie înregistrate în ultimele luni, în care victimele sunt valutiști.
„Ce vă pot spune cu siguranță în acest moment este că în toate aceste cazuri autorii nu sunt unii și aceiași. Există un cerc de suspecți și suntem în curs de definitivare a cercetărilor, pentru documentarea activității lor infracționale”, a precizat Botezatu.



Recomandări

Bătaie între două grupuri rivale, în urma căreia unul dintre beligeranți a plecat fără un adidas și vesta cu care era îmbrăcat

Bătaie între două grupuri rivale, în urma căreia unul dintre beligeranți a plecat fără un adidas și vesta cu care era îmbrăcat
Bătaie între două grupuri rivale, în urma căreia unul dintre beligeranți a plecat fără un adidas și vesta cu care era îmbrăcat

2 ani de pușcărie pentru un tânăr care a comis un jaf la o sală de jocuri, cu cagulă pe față și cu un cuțit de dimensiuni mari

2 ani de pușcărie pentru un tânăr care a comis un jaf la o sală de jocuri, cu cagulă pe față și cu un cuțit de dimensiuni mari
2 ani de pușcărie pentru un tânăr care a comis un jaf la o sală de jocuri, cu cagulă pe față și cu un cuțit de dimensiuni mari