La Iași s-au încheiat alte două ediții ale Festivalului internațional de grafică și caricatură. Se pare că, în emulația festivalieră generală, umorul ține morțiș să ratifice până la capăt dictonul bacovian țară tristă, plină de umor: numai anul trecut, în cuprinsul românesc s-au petrecut astfel de vesele întâlniri la Iași, Gura Humorului, Tg. Jiu, Rm. Vâlcea, Brașov, Călimănești, Cernătești, Brăila, Rm. Sărat, Vaideeni, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Vișeul de Sus, Deva, Bistrița, București, Botoșani, Mizil, Buzău, Orăștie, Covasna, Vaslui, Gorj, Tăuții-Măgheruș, în unele localități întâmplându-se și câte două-trei astfel de plăcute întâlniri anuale cu grafica satirică și caricatura – oricum, sunt sigur că nu le-am amintit nici pe jumătate. Cum spunea cineva, „valuri de festivaluri”! Câteva titluri: Hohote la Masa Tăcerii (Tg. Jiu), S-o facem de oaie! (Vaideeni, Vâlcea), Eterna epigramă (Cluj-Napoca), Romeo și Julieta la Mizil (jud. Prahova), Scârț! (Iași), d-apoi câte or mai fi fiind și nu le știu.
Se editează reviste satirice, se organizează concursuri tematice, se tipărește carte realmente demnă de stimă, se dau premii, unele consistente (la Festivalul Național de umor și caricatură din Gorj, câteva zeci!), se programează expoziții curente și retrospective, se lansează concursuri tematice și, români fiind, se conferă bogăție de diplome de excelență.
Notabilă este exprimarea externă: dacă, într-o vreme, era de-ajuns să ai pe listă un competitor din Nisporeni pentru a declara Festivalul național, acum, în 2025, la cel din Iași au fost participări reale cu grafică din Turcia, Israel, Serbia, Brazilia, Muntenegru, Armenia, Maroc, Siria, Germania, Ucraina, Croația, Iran, iar într-un festival din Gura Humorului s-au înregistrat în palmares creații din 50 de țări!
Au loc și întâlniri intrate de acum în obișnuință între amicii umorului, toate fiind activ comentate chiar de către membrii confreriei înșiși, care devin astfel cronicarii propriilor scrieri. Unii îngăduitori, alții, mai exigenți: Const. Moldovan, de pildă, ia la refec (în „Scârț!”) „nereguli din lumea concursurilor literare, despre care s-a tot vorbit de-a lungul timpului, însă continuă să se manifeste…” și-o termină, așteptat, într-o epigramă: Fiindcă ies la suprafață / Creatori de… n-am cuvinte / Epigrama merge-n față / Cu picioarele-nainte!” Numai că taman atunci când îi așteptai mai abitir spusele, autorul o dă cotită, promițând că… „va reveni”. Ar merita, fiindcă aici este, de fapt, călcâiul lui Achile pe tarlaua umorului românesc: flagranta inegalitate valorică a mărfii prea generos ofertate. Înfuleci cu plăcere și folos trei-patru porții de satiră onorabilă, adesea chiar remarcabilă, după care dai, o călcătură tare și una moale, peste câte-o bleagă pârloagă inodoră și incoloră. Sigur că și emulația în sine poate fi benefică, și-i de apreciat reala mișcare browniană care agită perpetuu bogata lume a satirei mioritice, numai că nu orice literă născută în lumea cuvintelor merită s-o consemneze și s-o învrednicească tiparul.
Încerc să nu uit rigurosul îndemn la exigență clamat de Valentin Silvestru, creatorul celei mai valoroase, mai riguroase și mai urmărite (aici, termenul „urmărit” având duble conotații!) manifestări de gen – Festivalul Constantin Tănase. Care aduna sute și chiar mii de participanți din întreaga țară, în zile și nopți de spectacole urmărite, unele, cu sufletul la gură. Intenția declarată programatic era „să poarte pecetea participării la sublinierea optimismului și bunei dispoziții caracteristice românilor”, ceea ce și făcea cu prisosință, numai că nu se rezuma la atât, ci se ajungea până la usturătoare satiră socială – evident, neîngăduită. Unul era textul aprobat, și mai mult sau mai puțin alta varianta urcată în scenă, asta chiar când aparent se respecta litera ștampilată – și făr-de vorbe se pot spune multe!
Prin anii ᾽80 am prezidat juriul unei ediții a Festivalului Constantin Tănase și am văzut când reacțiile publicului (eram, pare-mi-se, la Vaslui) au determinat rând pe rând „forurile” locale să părăsească preventiv sala, unul câte unul, pe ușa din-dos… Nu mai știu, un festival cu respectivul titlu a existat, ori mai există încă – din păcate nu-l văd să mai poată rezona la amplitudinea de odinioară, fiindcă libertatea, lăsând în totalitate în voia ei satira, a văduvit-o de ispita faptului interzis – că-i mai greu să faci satiră urmărită și ascultată când poți spune tot ce poftești, decât atunci când îndreptai trudnic cuvântul pe cale dificil ocolită!
În al doilea rând, a dispărut detașamentul brigăzilor artistice de agitație, marfă oricând gata de preluat în vrac și înglobată fără multă trudă într-o manifestare festivalieră. Cea ieșeană recent încheiată a avut, desigur, un președinte de onoare, că fără astfel de marafet treaba ar merge sigur câș. Evident, Ștefan Popa Popa’s, cine altul, român de mare excepție, în toată lumea pe bună dreptate admirat. Spun „evident” fiindcă până și eu țin acasă cu fală, înrămat pe perete, un portret (nu-i zic „caricatură”, că-i mai mult decât atât) ce mi l-a făcut și dăruit Domnia sa numai știu când la Timișoara. Aș zice doar că un președinte de onoare s-ar cuveni să-i onoreze barem vreo clipită, fie și-ntr-o fulgurare pe net, pe cei care s-ar zice că-i reprezintă în manifestarea cu pricina, altfel totul rămâne o poleială de carton în care nu crede nimeni. S-o fi aflat prezidentul caricaturist la Iași și n-am știut? N-aș crede. Cât despre vorbele teribil de urâte rostite despre moldoveni de către dl. Ștefan Popa Popa’s, nici nu-mi vine să amintesc. La nevoie, pot fi găsite pe net, ceea ce sunt sigur că vor dăuna concetățenilor noștri mai slabi de înger!
Rămân cu ceva datorii: ițcăneanului meu Viorel Constantin Corodescu-Cov, a cărui carte temeinică și neobișnuită (Arc peste timp) urmează s-o parcurg cu grija și atenția cuvenită, precum și Hazardul lui Mihai Boboc. Un gând prietenesc de anul cel nou ieșenilor Vasile Vajoga și Daniel Bratu, cei care mânuiesc Scârț!-ul și-i bănui că orchestrează ansamblul întâmplărilor scriitoricești satirice din zonă. Și, desigur, tuturor ceilalți implicați cu bună credință, într-un fel sau altul, în viața complicată a satirei nației!
