În perioada 24-25 ianuarie va avea loc la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, începând cu ora 10:00, în Aulă, Corpul E, Simpozionul național cu tema „Valori naționale cuprinse în creația Mitropolitului Bartolomeu Anania”, ediția I.
La deschiderea simpozionului, care va avea loc vineri, la ora 10:00, va fi prezent și ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, care este președinte de onoare al Comitetului științific care a avizat lucrările ce vor fi prezentate la simpozion. Comitetul științific de la Suceava este format din prof. univ. dr. Mircea Diaconu, Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, prorector al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, conf. univ. dr. Luminița-Elena Turcu, decan al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, USV, conf. univ. dr. Sabina Fînaru, Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, USV, conf. univ. dr. Niculina Iacob, Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, USV, lector univ. dr. Monica Bilauca, Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, USV, diac. prof. dr. Bogdan Hrișcă, director al Seminarului Teologic „Sfântul Mitropolit Dosoftei” Suceava, arhim. prof. drd. Grichentie Natu, Seminarul Teologic „Sfântul Mitropolit Dosoftei” Suceava.
„Biserică și societate” și „Literatură”
Din Comitetul științific de la Cluj fac parte prof. univ. dr. Aurel Sasu, critic și istoric literar, pr. Bogdan Ivanov, consilier cultural al Mitropoliei Clujului, Crișanei și Maramureșului, administrator al Fundației „Mitropolitul Bartolomeu”, pr. prof. univ. dr. Stelian Tofană, Facultatea de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca, lect. dr. Radu Preda, Facultatea de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca, director fondator al Institutului Român de Studii interortodoxe, interconfesionale și interreligioase (INTER) Cluj-Napoca, Cosmina Timoce Mocanu, cercetător științific principal III la Institutul „Arhiva de Folclor a Academiei Române” Cluj-Napoca, pr. prof. dr. Ștefan Iloaie, Facultatea de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca.
Pe parcursul simpozionului, o parte dintre membrii Comitetului științific vor avea intervenții pe tema „Valori naționale cuprinse în creația Mitropolitului Bartolomeu Anania”. Simpozionul va avea două secțiuni: „Biserică și societate” (Activitatea misionară înainte și după detenție, Activitatea misionară internațională, Spiritul civic conturat în activitatea Mitropolitului Bartolomeu Anania) și „Literatură” (Poezie, Proză, Teatru, Traduceri).
Conferințe, lansare de carte, moment muzical
Invitați speciali: Cristian Valeriu Hadji-Culea, regizor, directorul Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, Grigore Ilisei, scriitor, jurnalist de presă, radio și televiziune, Vasile G. Dâncu, scriitor, directorul Editurii Eikon, Jan Nicolae, pr. lector, dr. Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, ing. Laurian Anania, nepotul Mitropolitului Bartolomeu Anania, arh. Brândușa Munteanu, nepoata Mitropolitului Bartolomeu Anania.
Din programul zilei de 24 ianuarie:conferințe, vizionare de film – „Mărturisire într-un loc de dureroasă aducere aminte (Glăsuire – Bartolomeu Anania la închisoarea Gherla)”, regizor Grigore Ilisei, lansare de carte – „Misterele orientale și creștinismul” (primul din seria recuperărilor din Arhiva Mitropolitului Bartolomeu) – autor Aurel Sasu, momente muzicale cu participarea Corului Seminarului Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” și a Grupului folk „Symbol” al Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava. Moderatorul manifestării va fi conf. univ. dr. Sabina Fînaru. Pe 25 ianuarie, la ora 10.00, invitații la simpozion vor face o excursie la Mănăstirea Dragomirna, unde se va oficia și o slujbă de pomenire a ÎPS Mitropolit Bartolomeu Anania.
Organizatori
Evenimentul este organizat de Asociația Școlară Suceveană pentru Educație și Dezvoltare, Fundația „Mitropolitul Bartolomeu” Cluj-Napoca, în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Asociația Miseno, Fundația Social Culturală Victoria Suceava.
Comitetul de organizare al simpozionului este format din conf. univ. dr. Sabina Fînaru, prof. dr. Maria Teodoreanu, prof. Oana Onesim, prof. Ștefania Macovei, prof. Valentina Filip, pr. Cezar Onesim, redactor-șef Monitorul de Suceava Tiberiu Avram, ing. Maria Nuțu, prof. Elvira Georgescu, prof. Monica Matei.