Faimoasa valiză de lemn, simbolul serviciului militar obligatoriu care a bântuit tinerețile multor generații de români a fost schimbată, duminică, în Piața Revoluției din București, cu un rucsac kaki, cu ocazia unui eveniment dedicat ultimei încorporări și trecerii la o armată de profesioniști.
Începând de duminică de la prânz, până în cursul serii, Piața Revoluției este punctul în care Ministerul Apărării a prezentat oferta sa celor interesați de o carieră militară.
Fiecare armă a încercat să atragă tineri la corturile proprii, iar un cort a fost dedicat informării și recrutării.
Publicul bucureștean a avut ocazia să vadă, în afara uniformelor specifice, arme și vehicule militare, dar și exerciții demonstrative ale Secției Hipice a Clubului Sportiv Steaua și ale unui pluton din Regimentul 30 Gardă Mihai Viteazul.
Pe scenă s-au perindat Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării, Ansamblul Artistic „Doinița” al Cercului Militar Bistrița, formațiile artistice ale Colegiului Militar Liceal „Mihai Viteazul”, grupul „Andantino” al Cercului Militar Național, ba chiar și majorete ale CSS.
Programul pus la cale de MApN cuprinde și muzică folk, dansuri populare, jazz și, în finalul serii, muzică pop cu ASIA, Cassa Loco, Hi-Q și Sistem.
În prima parte a zilei, cortul dedicat informațiilor și recrutării a fost vizitat de circa 1.000 de persoane, dintre care aproximativ 200 s-au și înscris.
Totuși, în mulțimea de oameni prezentă în Piața Revoluției, un procent destul de redus era reprezentat de tineri până în 26 de ani, practic ținta campaniei făcută de MApN pentru profesionalizarea armatei, în schimb, tancurile și transportoarele blindate au făcut deliciul copiilor, care au avut voie să urce în ele și s-au jucat ca și cum ar fi fost în parc.
Dintre cei care au venit să afle oferta armatei, mulți întrebau pentru fiii lor, dar au fost prezenți și câțiva bătrâni, militari în retragere.
Până acum, campania de profesionalizare a armatei, care și-a propus 8.000 de înscrieri până la sfârșitul anului, a avut ca rezultat circa 15.800 de înscrieri în baza de date.
MApN intenționează să angajeze 2.000 de tineri în 2006 și 5.000 anul viitor, iar până la 20 noiembrie, când această campanie ar trebui să ia sfârșit, se va desfășura faza locală, în circa zece județe unde este nevoie de militari, a declarat directorul de Relații Publice al MApN, Luminița Kohalmi.
În primă fază, oferta ministerului se adresează numai celor care au făcut stagiul militar obligatoriu, dar de la anul, din luna februarie, vor fi acceptați tineri și tinere care nu au avut tangență cu armata.
Primul contract ce va fi semnat de viitorii militari voluntari are o durată de patru ani, apoi va fi reînnoit din doi în trei ani.
La evenimentul din Piața Revoluției a participat și ministrul interimar al Apărării, Corneliu Dobrițoiu, care a declarat că aceasta este cea mai mare manifestare de acest tip făcută vreodată de armata României și a spus că este deosebit de încântat de ceea ce a văzut la cortul dedicat tehnicii de comunicații și informatică, unde se înregistrează un „salt în timp” față de acum zece ani, când nu existau decât echipamente greoaie, sovietice.
MILFEST
Valiza de lemn schimbată cu un rucsac kaki de către armata de profesioniști






