Președintele Camerei Deputaților,Valeriu Zgonea, a declarat, luni, că adoptarea legii care vizează cartelele pre-payed este obligatorie pentru sistemul de securitate al României și pentru a nu crea vulnerabilități în cadrul familiei europene, scrie Mediafax. „Îmi pare rău că a apărut pe tapet, astăzi, pusă de domnul prim-ministru Cioloș și poate cei care atunci au fost contestatarii acestui proiect de lege vor veni alături de noi și vor promova acest proiect de lege, necesar pentru sistemul de securitate al României. Dacă vreți, obligatoriu în aceste zile”, a declarat președintele Camerei Deputaților.Valeriu Zgonea a afirmat că este „mai necesar decât oricând ca să nu creăm noi vulnerabilități în cadrul familiei europene și să putem să avem acele bucăți de legislație care să le permită structurilor de securitate să aibă instrumentele necesare”.
