Valeriu Zgonea, fost președinte al Camerei Deputaților, la Poliție pentru controlul judiciar

Fostul președinte al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, s-a prezentat în această dimineață la Poliție, pentru controlul judiciar, scrie Mediafax.Măsura a fost impusă de procurorii DNA Ploiești într-un dosar în Zgonea e acuzat de trafic de influență. Surse judiciare spun că el a primit bani de la un om de afaceri pentru ca fiica acestuia să fie numită secretar de stat în Ministerul Comunicațiilor, amintește Gândul.Procurorii DNA au dispus, miercuri, începerea acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, față de Valeriu Zgonea, vicepreședinte, în perioada 2010-2012, și ulterior președinte al Camerei Deputaților din cadrul Parlamentului României în legislatura 2012-2016, pentru infracțiunea de trafic de influență.

Recomandări

Femeia care ar fi primit până la 5.000 de euro pentru angajări la Spital, plasată sub control judiciar, după 24 de ore de arest

Toți cei șase angajați ai Spitalului din Rădăuți, în frunte cu un fost manager, cercetați sub control judiciar pentru fapte de corupție