Vacanță specială

Valentin Vasilescu, cu un grup de opt călăreți, în pelerinaj la mănăstirile dintre Cetatea Sucevei și Cetatea Neamțului

Valentin Vasilescu. Foto: Master PMAV
Valentin Vasilescu. Foto: Master PMAV

Cascadorul Valentin Vasilescu și trupa de călăreți cu care a participat la Festivalul de Artă Medievală de la Suceava au plecat, ieri, în pelerinaj la mănăstirile de pe traseul dintre Cetatea de Scaun a Sucevei și Cetatea Neamțului.
Valentin Vasilescu a declarat că este vorba despre o călătorie călare, pe un drum de circa 150 de kilometri, care va dura cinci zile. El a spus că vor face popas la Mănăstirea Slatina, unde odihnesc domnitorul Alexandru Lăpușneanu, Doamna Ruxandra – fiica lui Petru Rareș și cele două fete ale lor, la Mănăstirea Agapia, cu frescele pictate de Nicolae Grigorescu în perioada 1858-1861, apoi la Mănăstirea Neamț – cel mai mare și mai vechi așezământ monahal din Moldova, a cărei biserică este ctitorită de voievodul Ștefan cel Mare.
Cunoscutul cascador a mai afirmat că a început să meargă pe cal spre mănăstiri în anul 2014, când a parcurs călare, în 22 de zile, 750 de kilometri de la București la Mănăstirea Putna. I-a plăcut și a repetat experiența, pe un traseu mai scurt, între cele două cetăți, după Festivalul Medieval de la Suceava.
Reamintim că și la ediția din acest an Valentin Vasilescu a fost în Cetatea Sucevei cu opt dintre caii săi și cu păsări de pradă. În afară de cascadorie, Valentin Vasilescu mai este scafandru, instructor de echitație și alpinist, crescător de cai, lupi și păsări de pradă. A fost primul român acceptat în „The Taurus World Stunt Academy“, organizația internațională a cascadorilor, și primul care a primit Premiul pentru Cascadori al Uniunii Cineaștilor.

Recomandări

Zi de aleasă sărbătoare în Horodnic de Sus, cu liturghie arhierească oficiată de episcopul Europei de Nord, onoruri pentru preoții comunității și o lecție de unitate a primarului Valentin Luță

Muzica, dansul, teatrul și ateliere medievale au adunat și duminică, în Cetatea de Scaun a Sucevei, mii de turiști, în ultima zi de festival medieval

Peste 500 de domni și domnițe, alături de autorități, au salutat miile de spectatori prezenți la deschiderea Festivalului Medieval de la Suceava

Cea mai mare paradă medievală din România a marcat debutul Festivalului de Artă Medievală „Ștefan cel Mare” Suceava