Valentin Popa, după demisie: Nu sunt de acord cu solicitarea UDMR privind orele de limba română



Valentin Popa a declarat, pentru MEDIAFAX, că a demisionat din funcția de ministru al Educației deoarece nu este de acord cu solicitarea UDMR de modificare a ordonanței privind desfășurarea orelor de limba română la clasele cu predare în limbile minorităților.„Nu sunt de acord cu solicitarea UDMR de aprobare a punctului 16 din Ordonanța, ca orele de Română la clasele cu predare în limbile minorităților naționale să fie desfășurate în limbile minorităților, de profesori de specialitate. UDMR dorește revenirea la starea anterioară, când aceste ore erau susținute în afara normei de bază și plătite suplimentar de către învățătorii de la clase care predau în limbile minorităților și care astfel primeau până la 20% în plus la salariu. După prânz, am anunțat-o pe doamna premier că demisionez”, a declarat fostul ministru al Educației, Valentin Popa, pentru MEDIAFAX.Decizia lui Valentin Popa vine după ce UDMR i-a reproșat acestuia că a introdus în ordonanța privind predarea limbii române în școlile cu predare în limbile minorităților anumite modificări.Concret, ordonanta 9/2018, prevede ca în învățământul primar, la clasele cu predare în limbile minorităților naționale, orele de Limba și literatura Română prevăzute în planurile de învățământ sunt predate de profesori cu studii superioare de specialitate. Potrivit documentului, predarea limbii române în școlile minorităților erau susținute de către învățătorii care nu aveau studii universitare de limba română.Kelemen Hunor a declarat că ministrul Valentin Popa a luat două decizii în ultimele trei săptămâni cu care UDMR nu a fost de acord, reclamând faptul că Uniunea nu a fost consultată.„Articolul introdus de ministrul Educației în august în ordonanța simplă și care dă un răspuns la problemele învățării limbii române în școlile cu predare în limba maternă a fost un pas greșit, o greșeală uriașă, a fost acțiunea singulară a ministrului. Nu există nici un argument profesional și politic pentru a susține o astfel de schimbare. Trebuie anulat acest articol și am cerut OUG, nu trebuie să lăsăm așa lucrurile. Ministrul, prin faptul că s-a supărat, că s-a gândit la o soluție neprofesională, a creat o problemă politică”, a afirmat Kelemen Hunor.Valentin Popa a fost învestit în funcția de ministru al Educației la finele lunii ianuarie 2018, el fiind criticat, de mai multe ori, pentru greșelile de exprimare pe care le-a făcut în cadrul mai multor declarații de presă.De exemplu: „Manualele școlare este (n.r. – sunt) un subiect intens și probabil principala sarcină a Ministerului Educației”.O altă greșeală de acest gen a fost comisă în propoziția: ”În acest cost de 24 de milioane de lei este inclusă (n.r – sunt incluse) editarea și drepturile de autor”.



Recomandări

„Ploaia”, de Magda Isanos, și un articol din Libertatea, la simularea elevilor de-a VIII-a, la limba română

„Ploaia”, de Magda Isanos, și un articol din Libertatea, la simularea elevilor de-a VIII-a, la limba română
„Ploaia”, de Magda Isanos, și un articol din Libertatea, la simularea elevilor de-a VIII-a, la limba română

Deputatul AUR Petru Negrea: „România nu poate rămâne tăcută în fața eliminării limbii române din școlile din regiunea Cernăuți”

Deputatul Florin Pușcașu consideră că România ar trebui să condiționeze ajutoare pentru Ucraina cu menținerea liceelor în limba română în această țară

Florin Pușcașu consideră că firmele românești au nevoie de un sistem de impozitare mai mic și predictibil și de o descentralizare a serviciilor publice
Florin Pușcașu consideră că firmele românești au nevoie de un sistem de impozitare mai mic și predictibil și de o descentralizare a serviciilor publice

Cockteil… cu amor, umor și poezie. România, într-o eternă tranziție (3)?

Matei Sava, care a obținut singura medie de 10 la bacalaureat, prezent la Gala performanței 2025 „Excelență în Educație”, la Parlamentul României