Vâlcov a întocmit planul de afaceri pentru firmele înființate prin interpuși – documente anchetatori



Fostul ministru al Finanțelor Darius Vâlcov a întocmit planul de afaceri, pe care l-a scris pe mai multe coli A4 și în care erau menționate estimările privind cheltuielile și veniturile, precum și procentele care reveneau fiecăruia pentru trei firme înființate prin interpuși, susțin anchetatorii, relatează Mediafax.Potrivit unor documente ale anchetatorilor, care cer un nou aviz pentru arestarea lui Darius Vâlcov, începând din 2011 și până în prezent acesta a derulat operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcția de primar, senator și ministru, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției pentru a proteja firmele SC Contis Company SRL – SC Contis Consulting Company – S.C. Millenium Tophografica, Societatea Civilă de Avocați Ciobanu și Asociații și Enero Prod SRL – S.C. City Hotel & Lounge S.R.L.Conform documentelor anchetatorilor obținute de MEDIAFAX, în luna ianuarie 2015 un om de afaceri a fost sunat de către Lucian Sușală, apropiat al fostului ministru al Finanțelor, pentru a cumpăra dreptul de folosință asupra Hotelului City din Slatina.



Recomandări

Avocatul Traian Andronachi (PSD) consideră că înființarea graduală a tribunalelor pentru sprijinirea mediului de afaceri trebuie pusă în prim-planul actului de justiție

Avocatul Traian Andronachi (PSD) consideră că înființarea graduală a tribunalelor pentru sprijinirea mediului de afaceri trebuie pusă în prim-planul actului de justiție

Importul de legume-fructe: sindicaliștii cer anchetarea firmelor deținute de vameși