Val Kilmer ar putea fi următorul Guvernator al statului New Mexico



Val Kilmer, care a interpretat rolul lui Batman, ar putea să se alăture celebrităților din viața politică, actorul intenționând să candideze pentru poziția de guvernator al statului New Mexico în 2010, informează ediția online a Independent.
Val Kilmer se pregătește să se alăture pleiadei de actori-politicieni care au ocupat sau ocupă funcții în administrația de stat, incluzând nume precum Ronald Reagan, Clint Eastwood și Arnold Schwarzenegger.
Speculațiile privind posibila candidatură a lui Val Kilmer la poziția de Guvernator au fost alimentate de Bill Richardson, actualul Guvernator al statului New Mexico care a spus săptămâna trecută unor reporteri de televiziune că găsește ideea candidaturii actorului o idee inspirată.
„Îmi place ideea. Val Kilmer este un exponent de primă mână al New Mexicului. A interpretat rolul lui Batman. Până acum au fost mulți actori care s-au dovedit a fi apți pentru viața politică. Nu am discutat cu el despre asta, nu știu cât de serioasă este intenția lui, dar știu că, dacă intră în cursa electorală, are toate șansele de reușită”, a spus Bill Richardson.
Purtătorul de cuvânt a lui Val Kilmer a refuzat să confirme sau să comenteze până acum informația.
Actorul este cunoscut pentru rolurile sale din filme precum Batman, Top Gun, The Doors și True Romance. În prezent actorul nu este membru al vreunei formațiuni politice și se pare că nu și-a exercitat până acum dreptul de a vota în alegeri.