Sămânță de scandal

Val de nemulțumiri în Bazar, iscat de zvonuri mincinoase



Val de nemulțumiri în Bazar, iscat de zvonuri mincinoase
Val de nemulțumiri în Bazar, iscat de zvonuri mincinoase

– Comercianții mutați de pe tronsonul la care se lucrează se tem că nu vor mai putea reveni pe locurile ocupate de ei inițial
Puși pe scandal, de la primele ore ale dimineții, comercianții din Bazar l-au chemat pe primarul Sucevei să le rezolve o serie de probleme, sesizate de ei pe o listă a “nemulțumirilor”, pe care i-au înmânat-o personal.
„Vom rămâne fără locurile noastre”, „Ne-am pierdut clienții!”, “Vrem chirii mai mici!”, au fost câteva din nemulțumirile comercianților amplasați în partea din spate a Bazarului, care s-au adunat ciorchine în jurul primarului Ion Lungu, imediat ce au aflat de prezența sa în mijlocul lor.
Zeci de bazariști ai căror chioșcuri au fost mutate, odată cu începerea lucrărilor de modernizare a Bazarului, s-au arătat nemulțumiți de faptul că odată mutați, nu mai au vânzări, fiind puțini cei care mai ajung la ei, în partea din spate a Bazarului. Ce-i “durea” cel mai tare era faptul că „lumea spune că nu vom mai reveni pe locurile noastre, că odată mutați așa vom rămâne”, după cum a spus unul dintre ei. Cum fiecare se înghesuia să îi spună ce nu-i mai convine, nici primarul nu mai reușea să le răspundă la toți odată, încât unul din bazariști i-a înmânat o listă cu toate nemulțumirile lor, iar edilul șef al Sucevei le-a dat un răspuns pentru fiecare în parte.
În primul rând, a ținut să le infirme toate zvonurile care i-au „înfierbântat” pe bazariști, asigurându-i că vor reveni pe locurile ocupate de ei anterior, îndemnându-i să nu mai bage în seamă toate zvonurile, chiar și pe cele cu tentă electorală.
“Trebuie să înțelegeți că dacă nu modernizăm acum Bazarul, va fi închis cu totul. E mai bine să îndurați acum câteva luni în care să nu mai aveți vânzările de dinainte, decât să rămâneți fără loc de muncă. Încercăm să modernizăm Bazarul pe tronsoane tocmai pentru a veni în sprijinul vostru, pentru că altfel ar fi trebuit închis total doi ani, cât durau lucrările. Trebuie să dați dovadă de răbdare și înțelegere, pentru că ce se face e tot în interesul vostru”, le-a explicat primarul Sucevei.
O altă chestiune discutată cu bazariștii a fost cea a chioșcurilor, care vor fi mutate sub cupola metalică de protecție, cei care le dețin putând lua decizia de a le moderniza, dacă vor să asigure un aspect plăcut și civilizat și în interiorul Bazarului.
În privința reducerii chiriei, comercianților mutați din partea din față a Bazarului li s-a explicat că nu se pot face discriminări între ei și ceilalți, care nu au fost la fel de norocoși ca și ei, să prindă locuri în primele rânduri, unde e cel mai mare aflux de clienți.
După ce li s-a promis că vor mai fi rezolvate și celelalte probleme punctuale prezentate primarului, comercianții din Bazar s-au liniștit, așteptând ca peste câteva luni să revină cu chioșcurile pe vechile amplasamente.



Recomandări

Primăria Vatra Dornei a finalizat construcția unui nou corp de clădire pentru Liceul Tehnologic „Vasile Deac”

Noul corp de clădire al Liceului ”Vasile Deac” dispune de mai multe laboratoare pentru învățământul tehnologic
Noul corp de clădire al Liceului ”Vasile Deac” dispune de mai multe laboratoare pentru învățământul tehnologic

Vasile Rîmbu după acțiunea „Curățenia de toamnă”: „Este începutul unui demers prin care ne dorim o Suceavă mai curată, mai civilizată”

Vasile Rîmbu după acțiunea „Curățenia de toamnă”: „Este începutul unui demers prin care ne dorim o Suceavă mai curată, mai civilizată”
Vasile Rîmbu după acțiunea „Curățenia de toamnă”: „Este începutul unui demers prin care ne dorim o Suceavă mai curată, mai civilizată”