Drept la replică

Vai, vouă

Urmare a comunicatului de presă publicat în ediția din 19 mai a.c., a ziarului „Monitorul de Suceava”, intitulat „ În urma lui Flutur, victime și pagube”, în care este amestecat fără noimă și numele meu, țin să fac publice, sub forma unui drept la replică, următoarele precizări:
– trivialitățile cu care Ion Drăgușanul spurcă din patru în patru ani adversarii politici ai celor care îl angajează, contra unui nenorocit pumn de arginți și, în egală măsură, pe potențialii colaboratori ai celor dintâi, sunt arhicunoscute și ele nu mai produc nici măcar indignare. Milă și compătimire, da!
Cu opt ani în urmă, Ion Drăgușanul a zugrăvit în aqua forte tabloul lui Gavril Mîrza, difuzând o foaie imundă, tipărită în 40.000 de exemplare, intitulată „Multimiliardarii votului universal”. Astăzi, călăul își cadelnițează evlavios victima, împroșcând vârtos cu noroi în adversarii acesteia. Halal moralitate!
– nu fac, în nici un caz parte, din categoria „anonimilor forumiști”, categorie în care încearcă să mă includă cu anasana, spre a face plăcere stăpânilor săi, ideologul de pripas al PSD Suceava, în această campanie electorală. Numai anonimă nu poate fi o persoană, ca subsemnatul, care a îndeplinit zeci de ani funcții de demnitate publică.
Să fim serioși!
Cu privire la ura viscelară pe care aș nutri-o față de Gavril Mîrza și Ion Drăgușanul, pot spune doar atât:
– Gavril Mîrza merită cu prisosință disprețul meu, în primul rând, ca ființă umană. Omul pe care l-am înscăunat în urma cu 12 ani în funcția de președinte al Consiliului Județean, când conduceam din poziția de președinte Organizația Județeană Suceava a PDSR, m-a pândit ca un lotru la răspânte, mi-a înfipt cuțitul în spate, încercând să mă doboare pentru a-mi lua merindea. Sub masca de preacucernic democrat pe care o poartă Gavril Mîrza în lume se ascunde chipul hidos al unui tartor însetat de putere. Știu bine ce spun! Cei care comit cu premeditare și sânge rece astfel de fapte, răsplătind binele cu răul nu vor putea muri cu speranța mântuirii.
În plan moral, Ion Drăgușanul este vrednic doar de plâns, sub nici o formă de ură viscerală. Vai, vouă !
SUCEAVA, 19 MAI 2008
loan Băncescu

Recomandări

Artiștii Dumitru Bostan, Mihail Gavril, Niculai Moroșan și Mihail Voicu, „cei patru mușchetari ai artelor frumoase românești contemporane”, au expus la Suceava