„Un alt ucaz”
„Consiliul școlar districtual al Sucevei s-a oțărât foarte când și-a vedut ucazul prin care demândă învățătorilor să nu se ocupe cu procurarea de gazete și cărți pentru oameni, reprodus și interpretat – se’nțelege nu după placul lui – și a emis un alt ucaz, care caracterizează și mai bine pre emitentul atotputernic. În acest al doilea ucaz își esprimă numitul consiliu școlar mai întâi părerea sa de rău că se află în corpul învățătoresc persoane care descopăr secrete oficiale, va să dică acel emis era un secret oficial, care se teme de lumina zilei și sperează că corpul învățătoresc va da pe față pe descoperitor…”.
„Gazeta Bucovinei”, Anul V, nr. 23, Cernăuți, Martie 1895.
„O sancțiune binemeritată”
„În toamnă, fițuica «Der Morgen» publicase o serie de știri mincinoase în legătură cu situația de la Casa de economie a Bucovinei, cu scopul de a alarma pe depunători și zdruncina situația institutului. Cum toate aceste știri erau invenții răspândite în scopul arătat mai sus, conducerea Casei de Economii s’a adresat justiției cerând sancționarea autorilor acestor articole. Au apărut în fața tribunalului avocat Dr. Hulles, tipograful Frimet, și ai alți trei colaboratori ai ziarului. Dovedindu-se că cele scrise de inculpați n’au corespuns întru nimic realității, tribunalul a dat în baza legii alarmisului următoarea sentință. Dr. Hulles, advocat, a fost condamnat la 3 luni închisoare, iar colaboratorii lui la câte o lună de închisoare”.
„Cuvântul Țărănimii”, Anul X, Nr. 257, Martie 1931.
„Vagonul dormitor”
„Să vedem cum arată un vagon dormitor, din acelea ce vor însoți brigăzile de tractoare pe timpul campaniilor. Curățenie pe jos, geamurile spălate, cazarmamentul complet și în bună stare. La aceste pregătiri se adaugă încă una, nelipsită de semnificație: aproape fiecare vagon dormitor are cîte un joc de șah, iar în rafturi se văd cărți și broșuri…Nu sînt trecute cu vederea nici condițiile de muncă și trai ale tractoriștilor. E vorba ca în acest an să se asigure zilnic oamenilor mîncare caldă la locul de muncă…”.
„Zori Noi”, Anul XI, nr. 2898, Suceava, Marți 19 martie 1957.