O falsă problemă

Vadim Tudor spune că Băsescu a fost maior de Securitate

Președintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, susține că Traian Băsescu a fost maior de Securitate, dar că acest lucru este „o falsă problemă”.
„Băsescu nu numai că a colaborator cu Securitatea, a fost maior de Securitate. Evenimentele din decembrie 1989 l-au prins cu gradul de maior de Securitate. Perioada când a fost ofițer de Securitate a fost cea mai bună și mai luminoasă a vieții sale”, a declarat, ieri, Corneliu Vadim Tudor, comentând declarațiile șefului statului și ale liderului PC, Dan Voiculescu.
Liderul PRM a ținut să precizeze că nu-l acuză pe Băsescu pentru acest lucru, arătând că, în opinia sa, „cea mai bună dovadă” este președintele rus Vladimir Putin, care din ofițer a ajuns urmașul lui Petru cel Mare.
„A fost sau n-a fost este o falsă problemă”, a apreciat C.V.Tudor, care consideră că este important doar dacă persoanele care au colaborat cu Securitatea au omorât, au trădat sau au făcut alte lucruri grave.
Liderul PRM crede că Băsescu are dosarul lui Ion Iliescu, iar Iliescu are dosarul lui Băsescu.
Vadim Tudor a spus, referitor la desecretizarea unor dosare, că „Băsescu a deschis o cutie a Pandorei și acum nu știe cum să o închidă la loc”.
Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că a cerut, încă de la începutul mandatului său, să i se dea dosarul de Securitate și a dat asigurări că, în momentul în care îl va primi, îl va da publicității. Șeful statului a precizat că nu a avut niciun angajament semnat cu Securitatea și nu a dat note informative, ci a făcut rapoarte pe care le-a predat companiei navale la care lucra.
Liderul PC Dan Voiculescu a reluat, joi, într-o conferință de presă, afirmațiile potrivit cărora șeful statului ar avea angajamente și că ar fi făcut note către Securitate, atrăgând atenția că sunt mai mulți oameni, victime ale activității din acea perioadă a șefului statului. „Am afirmat că președintele a colaborat cu fosta Securitate. Îmi mențin afirmațiile, chiar și după declarația de ieri a președintelui. Din ultimele date, șeful statului a făcut și poliție politică”, a spus Voiculescu.

Recomandări

Soprana Irina Baianț, la Simfonii de Toamnă: „A fost grandios! Zece mii de oameni prezenți, care au stat în ploaie și s-au bucurat de muzică”

Prima româncă absolventă a Academiei „West Point”, fostă elevă a Colegiului Militar din Câmpulung Moldovenesc, a devenit oficial ofițer al armatei române

Prima româncă absolventă a Academiei „West Point”, fostă elevă a Colegiului Militar din Câmpulung Moldovenesc, a devenit oficial ofițer al armatei române

Prima condamnare pentru Radu Obreja, fostul șef de la Permise și Înmatriculări. Și-a aflat pedeapsa și un ofițer anticorupție

Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava