Președintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a susținut, vineri, că senatorul PNL Norica Nicolai, posibil candidat la funcția de ministru al Justiției, nu poate să fie o „mână de fier” și nu poate „să taie în carne vie”, așa cum ar trebui să facă cel care îl va înlocui pe Tudor Chiuariu.
„Mie mi se pare că în situația României, la ora actuală, în care problema numărul unu este corupția, percepția noastră în plan internațional este dezastruoasă (…) aici ar trebui o mână de fier și mă îndoiesc că Norica Nicolai poate să taie în carne vie și să aibă acest curaj”, a susținut Vadim Tudor, în conferința de presă săptămînală.
Pe de altă parte, el a spus despre senatorul PNL că este „un om foarte plăcut”, întrebat dacă Norica Nicolai ar fi un candidat potrivit pentru funcția de ministru al Justiției.
Președintele Camerei Deputaților, liberalul Bogdan Olteanu, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că o va propune pe Norica Nicolai pentru funcția de ministru al Justiției în ședința Biroului Politic Central al PNL, de luni.
Vicepreședintele PNL Puiu Hașotti a declarat, vineri, la Constanța, într-o conferință de presă, că cea mai bună soluție pentru funcția de ministru al Justiției, din punctul său de vedere, este Norica Nicolai.
Postul a rămas vacant după ce Tudor Chiuariu și-a dat demisia la începutul acestei săptămâni.
Președintele Traian Băsescu a semnat, miercuri, decretul pentru constatarea vacanței unui post de membru al Guvernului prin demisia ministrului Justiției, Tudor Chiuariu.