Președintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, le cere procurorilor Parchetului instanței supreme încetarea urmăririi penale în dosarul privind evacuarea sediului PRM, în care este acuzat de ultraj și nerespectarea unor hotărâri judecătorești, pe motiv că este europarlamentar.
Corneliu Vadim Tudor s-a prezentat, vineri, la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru a fi audiat în dosarul în care procurorii l-au pus sub învinuire pentru ultraj și nerespectarea unei hotărâri judecătorești, în legătură cu evacuarea sediului PRM.
Liderul PRM a declarat, la ieșirea din sediul Parchetului instanței supreme, că nu a dat nicio declarație procurorului de caz, pentru că este europarlamentar și pentru că, susține el, în acest caz anchetatorii ar fi trebuit să ceară avizul Parlamentului European, pentru declanșarea urmăririi penale pe numele său.
Vadim Tudor a mai spus că momentul evacuării din sediul PRM a coincis cu o sesiune de activități pe care le făcea în calitate de europarlamentar, astfel că procedura expusă de el se impunea și că procurorii nu puteau începe urmărirea penală pe numele său fără acordul PE.
Avocatul lui Corneliu Vadim Tudor, Mariana Ștefan, care l-a însoțit vineri la Parchet, a declarat că le-a cerut procurorilor încetarea procesului penal pe numele clientului său, pe motiv că acesta este europarlamentar și pentru că toate acțiunile sale din timpul evacuării sediului PRM au fost făcute în această calitate.
Procurorii Parchetului instanței supreme îl cercetează pe liderul PRM Corneliu Vadim Tudor pentru ultraj și nerespectarea unei hotărâri judecătorești privind evacuarea sediului Partidului România Mare din strada Emile Zola.
Corneliu Vadim Tudor a mai fost audiat, în urmă cu o săptămână, de procurorii Parchetului instanței supreme, în dosarul penal care i-a fost deschis în urma incidentelor al căror protagonist a fost cu ocazia evacuării din sediu a formațiunii pe care o conduce. La ieșirea de la întâlnirea cu procurorul, care a durat puțin mai mult de o oră, Vadim Tudor declara că nu a dat nicio declarație, invocând calitatea sa de europarlamentar și imunitatea presupusă de această funcție.
În acest caz, Marius Marinescu și Codrin Ștefănescu au fost și ei audiați ca martor la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Potrivit unui comunicat al PICCJ, polițiștii prezenți la evacuarea sediului au scris, în cele 14 rapoarte întocmite, că „numitul Corneliu Vadim Tudor” a amenințat „în mod direct” executorul judecătoresc, precum și pe unii dintre polițiști. Mai mult, potrivit Parchetul ICCJ, Corneliu Vadim Tudor „a exercitat asupra acestora acte de violență, a întrebuințat în mod nemijlocit cuvinte insultătoare la adresa persoanelor sus-menționate, împotrivindu-se în acest fel la executarea unei hotărâri judecătorești”.
Evacuarea sediului în care funcționează PRM a început dimineața de 4 ianuarie, în prezența executorului judecătoresc Paula Daniela Șomăldoc, și s-a încheiat în cursul nopții.
Executorul judecătoresc a venit atunci însoțit de polițiști la imobilul din strada Emile Zola, unde erau prezenți aproximativ 20 de membri PRM, în frunte cu liderii partidului, Corneliu Vadim Tudor, Marius Marinescu și Codrin Ștefănescu.
Șomăldoc le-a cerut celor prezenți să părăsească sediul. În replică, Vadim Tudor i-a cerut acesteia să nu antreneze poliția și jandarmeria într-o „acțiune ilegală”. El a amenințat-o că o va da în judecată. Atât Vadim Tudor, cât și avocatul PRM au susținut că nu există o hotărâre judecătorească definitivă în baza căreia executorul să poată face evacuarea.
Liderul PRM le-a adresat injurii executorului judecătoresc și polițiștilor. De asemenea, el a aruncat apa dintr-un pahar spre executorul judecătoresc.