Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) l-a sancționat cu avertisment pe senatorul PRM Corneliu Vadim Tudor (foto) după ce, în ședința de miercuri a Colegiului Director al instituției, s-a stabilit că afirmațiile sale la adresa comunități gay făcute într-o emisiune în sunt discriminatorii.
Într-un comunicat de presă al instituției, reprezentanții CNCD precizează că au analizat discursul senatorului PRM din cadrul unor emisiuni difuzate de postul OTV în luna mai, în urma unei plângeri adresate Consiliului de către Institutul pentru Politici Publice.
„Suntem părinți de copii. Poporul român este un popor cu moravuri sănătoase, ei sunt niște anomalii ale naturii, îi compătimesc, dar să-și consume păcatul lor, dacă asta poate fi numită dragoste (…) în liniște. Domn’e, să nu mă enerveze, că-i trag în țeapă și s-ar putea să le placă”, a afirmat, potrivit CNCD, Corneliu Vadim Tudor într-o emisiune difuzată de OTV.
În urma dezbaterilor, Colegiul Director al CNCD a decis că, prin afirmațiile făcute, Vadim Tudor le-a încălcat membrilor comunității gay dreptul la demnitatea personală, nediscriminare și tratament egal.
„Și în opinia mea Vadim Tudor este recidivist, însă Colegiul a decis sancționarea sa cu avertisment”, a declarat agenției MEDIAFAX președintele CNCD, Ferenc Asztalos Csaba, întrebat dacă sancțiunea aplicată senatorului PRM nu este prea ușoară având în vedere repetatele sale abateri, sancționate în trecut de CNCD sau CNA.
Vadim, sancționat cu avertisment pentru jigniri la adresa comunității gay
