Dacă mâine dimineață ar coborî în bernă vreo latură a triunghiului de președinți Iliescu – Constantinescu – Băsescu, cred că multe lacrimi nu mi-ar lua-o la vale pe obraz. Dar la moartea lui Václav Havel, omul căruia Cehia îi datorează răsturnarea catifelată de regim și progresul superb de după 1990, am simțit un jungher în inimă.
După cum se cunoaște, disidența lui Havel a fost încununată cu ani grei de pușcărie. De acolo i s-a tras și suferința la plămâni, prost tratată în regim de detenție, finalizată cu cancerul care i-a grăbit decesul. După 1990, nu mai puțin de 13 ani a fost președinte de țară: trei la cârma fostei Cehoslovacii, apoi zece la cârma Cehiei, după separarea celor două țări-verișoare.
Țin minte ziua când am vizitat muzeul „Havel” din Praga, situat aproape de muzeul altui mare praghez, Kafka. Era toamnă și știu că am urmărit cu gura căscată un filmuleț, care rula pe un mic ecran din incintă, despre viața sa. Încercam să-mi dau seama ce au președinții lor și ai noștri nu au, de rămânem mereu niște rupți în cur, niște ciumați ai lumii moderne.
E simplu: ai lor sunt ca Havel, oameni destupați, emancipați, lipsiți de mari egouri personale. Să trecem în revistă: Havel a știut să câștige prietenia unui uriaș creator de muzica rock precum Frank Zappa, Havel a știut să-l ducă pe Clinton – mare iubitor de literatură – în crâșma „Tigrul de aur” din Praga, ca să i-l prezinte pe Bohumil Hrabal și să bea tustrei bere, Havel a știut să-i facă un saxofon cadou lui Clinton și să-l invite să cânte pe scena unui club praghez, ca să mai dezghețe din morga prezidențială… Havel a știut.
Într-o singură frază: diferența dintre Havel și triunghiul Iliescu – Constantinescu – Băsescu este diferența dintre berea cehească și pișoarca asta fabricată la noi. Diferența dintre Havel și beliții noștri e că, după ce mandatele de președinte i s-au isprăvit, Havel a știut să trăiască dintr-o pensie de doar 500 de euro!
Dacă ar afla asta, triunghiul Iliescu – Constantinescu – Băsescu ar râde și cu curul. Căci la asta se pricep.
