Într-un județ în care se găsesc cele mai multe efective de bovine din țară, crescătorii, atât cei mici cât și cei mari, se plâng că le merge prost: prețul laptelui produs este derizoriu, de pe animalele date la abator nu se obține un profit mulțumitor, subvențiile lipsesc etc. Specialiștii au și o explicație: în această zonă a țării se produce mult lapte, în timp ce carnea pentru abatoare este insuficientă. Logic și firesc se impune o schimbare a raselor de animale crescute.
La târgurile organizate în ultima perioadă în județ rasa franceză de bovine Charolaise a fost deja promovată. În curtea Iulius Mall de exemplu, la Târgul „Produs în Bucovina”, desfășurat în septembrie, vedeta expoziției a fost boul „Chicago”, un colos de 1.200 de kilograme, animal din rasa Charolaise, de la prima fermă din județ profilată pe astfel de animale.
Doctorul Petrea Dulgheru, șeful Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava, spune că axarea pe această rasă de carne este esențială.
„În primul rând, crescătorii trebuie să știe că din 2011 nu mai pot duce la unități de colectare decât lapte conform, lapte care nu se poate produce decât cu mulgători și tancuri de răcire. Cei care au condiții trebuie să continue, însă restul nu au decât o singură alternativă, creșterea animalelor din rasa Charolaise, rasă de carne care s-a dovedit cea mai rezistentă și pretabilă județului nostru”, a precizat Dulgheru.
El a arătat că această rasă este foarte căutată pe piața europeană, deoarece carnea sa are un gard de grăsime sub 10%, procent excepțional în condițiile în care vorbim de animale crescute în regim intensiv, pentru îngrășare.
Însămânțări artificiale pentru micii crescători, achiziții directe pentru fermieri
Dacă pentru fermierii cu posibilități financiare mai importante se recomandă achiziționarea a minimum 20-30 de vaci din această rasă, există și o variantă mai ieftină, pentru micii crescători, care nu-și pot permite să cumpere un astfel de animal, care costă aproape 2.000 de euro.
„Ca președinte al Colegiului Medicilor Veterinari, alături de colegi, ne vom implica într-o campanie de însămânțare artificială în masă a bovinelor crescute în județ, pentru încrucișarea raselor”, a mai spus Dulgheru, care este de părere că în câțiva în județ ar trebui să existe un echilibru numeric între vacile de lapte și cele de carne. Actualmente, preponderente în județ sunt vacile de lapte, în timp ce restul sunt din rase mixte.
El a mai ținut să precizeze că în județ există deja cinci mari abatoare care au ștampilă ovală, ceea ce înseamnă că pot face comerț în spațiul UE, iar alte trei se vor deschide la începutul anului viitor, astfel că piața de desfacere pentru carne este asigurată.
Au investit 200.000 de euro în afacerea cu vacile franceze
Constantin Prodaniuc, primarul comunei Moara, este primul crescător din județ care a investit masiv în vacile din rasa Charolaise. Una dintre ferme este administrată de fiul său, iar cealaltă de un cumnat, în total cele două unități achiziționând o sută de bovine din rasa franceză. El a povestit cum, după o vizită în Franța, a aflat detalii despre această rasă și s-a convins că ar fi una de succes. Așa se face că a renunțat la vechea sa fermă vegetală, profilându-se, în 2008, pe creșterea vacilor franceze.
Investiția acestuia nu a fost mică. De la un fermier din Franța a cumpărat 58 de juninci în vârstă de doi ani și trei tauri, fiecare animal constându-l 2.000 de euro, 1.800 capul de bovină, plus transportul. Pentru a putea accesa un program de finanțare, s-a hotărât împreună cu un cumnat să mai deschidă o a doua fermă, unde au fost aduse alte 34 de vaci din această rasă.
În total, aproape o sută de bovine, de unde rezultă că s-a făcut o investiție de aproximativ 200.000 de euro.
Vițeii cresc cu până la două kilograme pe zi
În această primăvară, bovinele au fost la prima fătare, iar rezultatele sunt foarte mulțumitoare.
„Randamentul de creștere a vițeilor este foarte mare. De exemplu eu obțin la ei o creștere de 1,6 – 1,7 kilograme la zi, asta fără o furajare excepțională, însă se poate ajunge și până la două kilograme pe zi. Calculul e simplu. Duc vițeii la abatorizare după 17-18 luni, când îi fac de 700-800 kilograme. La rasele crescute la noi, ții vițelul doi ani și abia îl faci de 500 de kilograme, aici e diferența”, explică fermierul.
De altfel, în creșterea acestor animale logica e simplă. Femelele sunt ținute în jur de 12 ani, pentru fătare, iar vițeii sunt crescuți intensiv, pentru a fi dați la abator. Mulgerea bovinelor nu este profitabilă, laptele lor fiind consumat exclusiv de viței.
„Rentabil e să ții vițelul până la 800 de kilograme, după care îl dai la abator”, ne-a mai spus acesta.
Animale care nu cer furaje speciale și stau aproape tot anul pe imaș
Când vine vorba de avantajele rasei, pe lângă randamentul de creștere, Prodaniuc mai amintește două elemente foarte importante. Carnea este foarte fragedă și lipsită de grăsimi, iar randamentul de carcasă este foarte ridicat.
Furajarea animalelor este facilă, susțin Prodaniuc și Dulgheru.
„Asimilează foarte bine nutrețurile, paie, fân chiar și rogoz, chiar dacă ultimul nu are o componentă energetică foarte mare. Dar mâncând mult ele recuperează. E o rasă care nu are probleme la frig, trăiește și la -25 de grade Celsius”, ne spune Prodaniuc. Ca să ne convingă, acesta ne-a dus la ferma sa din Vornicenii Mari – Moara. Se întâmpla acum câteva zile, în plină lună noiembrie, iar bovinele erau pe imaș, unde rămân și pe timp de noapte. Abia când va cădea zăpada acestea urmează să fie mutate în adăpost, însă nici iarna frigul nu este o problemă majoră pentru aceste animale.
Dezavantaje: animalele sunt scumpe și abatoarele locale nu dau încă un preț bun pe carne
Bineînțeles că o fermă de vaci din rasa Charolaise nu înseamnă o afacere perfectă. În primul rând, prețul de achiziție a acestora este unul piperat, deci cel care investește trebuie să aibă răbdare pentru a obține profit. Apoi, mai este o problemă privind prețul oferit pe carne de procesatorii locali.
„Abatoarele de la noi din județ nu prea se înghesuie să dea un preț bun pentru această rasă, preferă să meargă la o capacitate mică și achiziționează animale de prin sate. Cred că la noi nu e dezvoltat cultul cărnii de vită așa cum trebuie, mâncăm prea mult porc și ne crește colesterolul”, a arătat Constantin Prodaniuc.
El a și exemplificat cu o situație. Câțiva dintre vițeii fătați în primăvară la ferma sa, crescuți în sistem intensiv, au fost dați deja la sacrificare. Procesatorii din județ i-au oferit șase lei pe kilogramul de carne, în viu, mult prea puțin, spune Prodaniuc. Așa că a găsit un alt client, în Grecia, care i-a dat 2,20 euro pe kilogramul de carne, într-o primă tranșă, apoi 2 euro, într-o a doua tranșă, asta în condițiile în care i-a preluat vițeii în viu din fermă.
În județ, pe lângă cele două ferme ale familiei Prodaniuc, mai există doi crescători care au câteva bovine din această rasă. Inclusiv la ferme reproducția se face în mod natural, bovinele din această rasă fătând o dată pe an și având o rată de înmulțire de 105%, adică la o sută de vaci obții în medie 105 viței.



