Suceava

Vaccinul împotriva gripei sezoniere ajunge de azi în cabinetele medicilor de familie



Cei 280 de medici de familie din județ pot să ridice, începând de astăzi, de la sediul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, cutiile cu vaccinuri împotriva gripei sezoniere.
Ieri, în conferință de presă, directorul adjunct al instituției, dr. Marinela Grădinaru, a anunțat că Institutul Cantacuzino din București a livrat deja o primă tranșă de 25.390 de doze de vaccin din cele 43.730 comandate în total.
Vaccinarea antihepatită B la copii, amânată cu trei săptămâni
Vaccinurile vor fi distribuite pe zone, după un anumit algoritm, dat fiind că numărul lor este insuficient, urmând ca selecția pacienților cărora li se va administra serul să fie făcută de către medicii de familie. Prioritate vor avea, însă, bolnavii cu afecțiuni cronice pulmonare, cei cu boli cardiovasculare și diabet, a subliniat medicul.
În acest sezon, întrucât Ministerul Sănătății a alocat mai puține fonduri, medicii de familie vor imuniza gratuit împotriva gripei sezoniere doar persoanele de 65 de ani și peste.
De menționat că vaccinarea antihepatită B la copii va fi întârziată trei săptămâni, din cauza procedurilor de licitație.




Recomandări

Vaccinarea gratuită anti-HPV a fost extinsă până la 26 de ani. Aproape 900 de băieți și fete din Suceava s-au vaccinat în acest an

Purtătoarea de cuvânt a Direcției de Sănătate Publică Suceava, Cristina Agavriloaei
Purtătoarea de cuvânt a Direcției de Sănătate Publică Suceava, Cristina Agavriloaei

Medicii suceveni sunt îngrijorați de rata foarte scăzută a vaccinării în județ și încearcă să recâștige încrederea oamenilor în vaccinuri

Medicii suceveni sunt îngrijorați de rata foarte scăzută a vaccinării în județ și încearcă să recâștige încrederea oamenilor în vaccinuri