Vaccin împotriva cancerului pulmonar, în teste



Vaccin împotriva cancerului pulmonar, în teste
Vaccin împotriva cancerului pulmonar, în teste

Un consorțiu cubano-argentinian va testa, pe aproximativ 700 de pacienți, un vaccin împotriva cancerului, care până în prezent a dat rezultate încurajatoare, informează AFP.
„Nu este vorba de ceea ce se numește în mod obișnuit un vaccin preventiv. Se utilizează ca tratament complementar terapiilor clasice, precum chirurgia sau chimioterapia, pe pacienții atinși de cancer pulmonar”, a explicat Daniel Alonso, director al Laboratorului de oncologie moleculară din cadrul Universității din Quilmes, în apropiere de Buenos Aires, unul dintre organismele care iau parte la acest proiect, împreună cu Centrul de imunologie moleculară din La Havana și laboratorul particular argentinian Elea.
„Trebuie precizat că vaccinul acesta nu constituie un tratament infailibil, noi sperăm să prelungim speranța de viață a pacienților”, a subliniat Alonso.
În ceea ce privește dificultatea de a combate tumorile canceroase, acesta a afirmat că „una dintre speranțe este transformarea cancerului într-o boală cronică, precum hipertensiunea arterială, o maladie pe care nu poți să o vindeci, dar o poți ține sub control”.
În plus, a mai explicat acesta, „în urma chirurgiei sau chimioterapiei, boala nu se vindecă întotdeauna complet, existând riscul de recidivă. Cu acest vaccin, încercăm să stimulăm sistemul imunitar pentru a prelungi și ameliora calitatea vieții pacientului”, a adăugat cercetătorul.
Etapa decisivă constă în experimentarea vaccinului pe pacienți din Argentina, Brazilia, Cuba, India, Malaysia și Singapore.
Cercetătorul estimează că proiectul de testare va dura între 3 și 5 ani și că, dacă rezultatele vor fi pozitive, s-ar putea deschide calea comercializării medicamentului.