Văcăroiu: Șefia Senatului aparține PSD, nu mie, personal



Văcăroiu: Șefia Senatului aparține PSD, nu mie, personal
Văcăroiu: Șefia Senatului aparține PSD, nu mie, personal

Președintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, a declarat, miercuri, presei, că funcția pe care o deține în Parlament aparține PSD și nu lui, personal, refuzând să precizeze dacă va mai candida la acest post, în cazul unei decizii defavorabile a Curții Constituționale.
Întrebat dacă va mai candida la șefia Senatului, în cazul în care decizia Curții Constituționale îi va fi defavorabilă, Văcăroiu a spus: „Nu eu decid aici, ci decide PSD. Funcția aparține acestui partid și nu mie, personal”.
Curtea Constituțională va continua, săptămâna viitoare, dezbaterile privind unele articole din Regulamentele celor două Camere ale Parlamentului, a căror neconstituționalitate a fost invocată de mai mulți senatori și deputați aparținând grupurilor parlamentare ale PSD și PRM.
Sesizările privind constituționalitatea unor articole din Regulamentele Camerelor au fost formulate de 54 de senatori și 134 de deputați.
Potrivit unui comunicat de miercuri al Biroului Curții Constituționale, dezbaterile vor continua în 14 noiembrie.
– Mitrea nu vrea să candideze la șefia Camerei
Secretarul general al PSD Miron Mitrea a declarat, miercuri, că va propune ca social-democrații să nu aibă un candidat la șefia Camerei Deputaților, în cazul în care se va ajunge la revocarea actualului președinte și a precizat că, dacă se va pune totuși această problemă, nu va fi el candidatul.
Întrebat dacă PSD va propune un alt candidat pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților, în eventualitatea în care Adrian Năstase va fi revocat, Mitrea a spus că acest subiect nu s-a discutat la nivelul partidului, dar, din punctul său de vedere, ar fi greșit dacă s-ar lua o astfel de decizie.
„Propunerea mea a fost și rămâne că, în cazul în care există o majoritate care să shimbe președintele uneia dintre Camere, probabil că aceeași majoritate funcționează și ca să aleagă pe cineva din cadrul majorității respective”, a explicat el.
Mitrea a arătat, totodată, că el nu crede că se va ajunge la înlocuirea președinților Camerelor și a apreciat că schimbarea acestora cu majoritate de voturi nu este constituțională.
„Eu o să propun să nu aibă un candidat PSD. Chiar dacă se va decide, însă, să existe un candidat din partea PSD, în nici un caz nu voi fi eu la Cameră”, a spus Mitrea.
Problema schimbării președinților Camerelor se va pune după intrarea în vigoare a Regulamentelor acestora.
Președintele Camerei, Adrian Năstase, și-a precizat, miercuri, poziția față de candidatura sa la președinția acestui for legislativ, menționând că, în situația în care, potrivit noului Regulament, ar fi revocat ca urmare a votului majorității deputaților, ar fi „absolut penibil” să mai candideze.