Văcăroiu: Nu mă interesează și nu candidez pentru șefia Curții de Conturi



Președintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, a declarat, luni, că nu este interesat și nici nu va candida pentru președinția Curții de Conturi.
„Am declarat și o să citiți și stenograma Senatului. Nu am intenționat niciodată și nu intenționez să preiau președinția Curții de Conturi. Sunt zvonuri pur și simplu lansate nu știu de ce”, a spus Nicolae Văcăroiu.
Văcăroiu a ținut să precizeze că probabil colegii s-au gândit că aceasta este meseria sa de bază.
„Repet, nu mă interesează și nu candidez la Curtea de Conturi”, a adăugat Văcăroiu.
Nicolae Văcăroiu a declarat că Birourile reunite ale celor două Camere ale Parlamentului vor decide, miercuri, dacă se impune convocarea unei sesiuni extraordinare a celor două Camere, în perioada 8-11 iulie.
Nicolae Văcăroiu a precizat că „este obigatorie găsirea de soluții privind Curtea de Conturi”, iar singura soluție viabilă pe care o vede este prelungirea până la sfârșitul lunii septembrie a mandatului conducerii Curții de Conturi.
El a explicat că „procedurile de adoptare a legii de funcționare a Curții de Conturi durează până la două luni de zile”, acest proiect fiind restrimis în acest moment pentru reexaminare la Parlament de către președintele Traian Băsescu. Dacă ar intra acum în dezbaterea parlamentară, cererea de reexaminare ar trebui dezbătută de comisiile de buget-finanțe și juridică din Camera Deputaților, urmând ca raportul să fie dezbătut și votat într-o ședință de plen extraodinară a Camerei Deputaților, a precizat Văcăroiu.
Legea Curții de Conturi ar ajunge mai apoi în dezbaterea Senatului, în calitate de for decizional, unde va fi analizat, în varianta adoptată de Camera Deputaților, de Comisiile de buget-finanțe și juridică. Ar urma, apoi, o ședință de plen extraodinară, convocată pentru adoptatea proiectului. Varianta adoptată de Senat urmează să ajungă iar la președintele Traian Băsescu pentru promulgare.
În plus, este necesară o ședință comună a celor două Camere ale Parlamentului, pentru stabilirea conducerii Curții de Conturi.
Nicolae Văcăroiu a menționat că, pe lângă faptul că toată această procedură parlamentară de adoptare a legii ar dura două luni de zile, un alt aspect important este că se impune o „negociere a liderilor grupurilor parlamentare, pentru stabilirea funcțiilor de consilieri ai Curții de Conturi, potrivit algoritmului votului din 2004, precum și o negociere a posturilor de președinte și două posturi de vicepreședinte ai acestei instituții”.