Văcăroiu: Norica Nicolai este bună și are toate atuurile să facă treabă la Justiție



Președintele Senatului Nicolae Văcăroiu a declarat, vineri, la Pitești, că Norica Nicolai nu se compară cu miniștrii care au mai fost după 2004, social-democratul apreciind că senatorul liberal Norica Nicolai este ” bună și va face treabă la Justiție”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Președintele Senatului a declarat că România suferă la capitolul imagine din cauza faptului că nu are de aproape două luni un ministru la Justiție, apreciind că refuzul președintelui Traian Băsescu de a accepta nominalizarea Noricăi Nicolai la acest minister este „o nouă ofensivă politică lansată de șeful statului împotriva Partidului Național Liberal”.
În acest context, Văcăroiu a apreciat că sentaorul liberal Norica Nicolai ” nu se compară cu miniștrii care au mai fost după anul 2004″.
„Este bună și are toate atuurile pentru a face o treabă foarte bună la justiție”, a declarat Nicolae Văcăroiu.
Președintele Senatului a mai spus că imaginea României suferă mai ales în raporturile cu Uniunea Europeană .
„În domeniul justiției avem câteva restanțe mari de soluționat și mă refer în primul rînd la adoptarea Codului de procedură penală și a Codului de procedură Civilă”, a subliniat el.
Președintele Senatului a mai spus că președintele Traian Băsescu nu este îndreptățit decât să solicite o nouă propunere.
„Președintele nu are drept de veto în acest caz . Poate solicita , pe motive întemeiate , o nouă propunere și atât . Motivațiile lui Traian Băsescu nu stau în picioare”, a conchis Văcăroiu.