Vacanță și nu prea

Spre deosebire de alți ani, 2017 se prezintă ca un an în care ideea de vacanță pare să se fi volatilizat, din moment ce imediat după finala Champions’ League au venit etapele finale din câteva campionate importante, apoi două turnee finale mondiale la under 20 și under 19, acum este în plină desfășurare europeanul sub 21 de ai, iar în paralel, în Rusia, are loc Cupa Confederațiilor, o competiție relativ nouă, care reunește campioanele mai multor continente și campioana mondială, totdeauna în țara care urmează să organizeze, cu un an mai târziu, Campionatul Mondial. Această competiție are în primul rând rolul de a testa capacitatea organizatorică a gazdei, în acest caz, Rusia, dar și de antrenament al unora dintre echipele care se vor număra, mai mult ca sigur, printre participante, iar unele din cele 8, chiar printre favorite. Trofeul în sine nu reprezintă mare chestie, dar unele dintre participante chiar și-l doresc și depun eforturi vizibile pentru a și-l adjudeca. Una dintre aceste echipe este campioana Europei, Portugalia, ai cărei jucători par băgați în priză încă din prima secundă a turneului, în frunte cu, ați ghicit!, numitul Cristiano Ronaldo, care sunt convins că privește competiția ca pe un prilej de-a dreptul fericit de a-i mai da o palmă lui Messi (bașca una și Argentinei, necalificată, America de Sud fiind reprezentată de Chile) și, în eventualitatea pe deplin plauzibilă că va deveni golgheterul turneului, de a-și securiza Balonul de Aur. La fel ca Portugalia procedează și echipele pornite fără șansă, Australia și Noua Zeelandă, care dau totul pe teren la fiecare meci. Vă jur că dacă am întâlni-o pe oricare din ele, singura problemă care s-ar pune ar fi aceea a scorului cu care să ne bată, evident că de la 3 în sus. Cum ziceam, nu prea e vacanță, fiindcă nici nu se vor termina bine competițiile astea și vor debuta preliminariile cupelor europene. Nu știu cât de obosiți or fi fotbaliștii, dar chiar cred că sunt, din moment ce și eu, simplu telespectator, mă simt obosit numai din privit.

Recomandări

Ștefan Pricop, șef de promoție la Academia Tehnică Militară, specialist în apărare CBRN și materiale energetice

Expoziție cu medalii, trofee, diplome, fotografii, articole de presă ce reflectă cariera sportivului sucevean Tudor Ignat, la Galeria Zamca