Agentul de la Poliția de Frontieră Siret arestat preventiv la finele lunii iulie, după ce a fost pus sub acuzare de procurorii de la DIICOT Suceava pentru faptul că ar fi adus ilegal din Ucraina amfetamină, drog de mare risc, a aflat că ”vacanța” sa în spatele gratiilor se prelungește cu încă 30 de zile.
Un judecător de drepturi și libertăți de la Tribunalul Suceava a admis cererea procurorilor DIICOT Suceava, iar Alexandru Gabriel Zahariuc va intra în a patru lună de arest preventiv.
Asta cu condiția ca o eventuală contestație a lui Zahariuc să nu fie admisă la Curtea de Apel Suceava.
În același dosar este cercetată sub control judiciar și fosta soție a polițistului.
Din ancheta structurilor antidrog a rezultat că polițistul de frontieră avea rolul principal în grupare. El ducea cărăușii aproape de frontieră, aceștia preluau drogurile de la un ucrainean, după care le predau agentului.
Alte acte de trafic de droguri aveau loc chiar prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret, au explicat succint procurorii de la DIICOT:
”Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în cursul anului 2022, două dintre persoanele cercetate (una având calitatea de agent de poliție de frontieră), împreună cu un cetățean ucrainean, ar fi constituit un grup infracțional organizat, care ar fi acționat în mod constant până la finele lunii martie 2023, în scopul obținerii de beneficii materiale substanțiale prin introducerea, în mod ilegal, în România din Ucraina, prin PTF Siret, a unor importante cantități de amfetamină (drog de mare risc), destinate comercializării.
În perioada 2022 – martie 2023, la diferite intervale de timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale, persoana în cauză (agent de poliție) ar fi transportat, cu autoturismul, pe unul dintre membrii grupării de criminalitate organizată (cetățean român) în zona de frontieră, de unde acesta din urmă ar fi traversat pedestru frontiera de stat, ar fi achiziționat drogurile de mare risc, iar ulterior ar fi revenit în țară pe aceeași rută, fiind din nou preluat de persoana în cauză, cu același mijloc de transport”.
Anchetatorii spun că pentru fiecare tranzacție suma plătită era de aproximativ 5.000 de lei, iar persoanele cercetate care aveau rolul de cărăuși ar fi disimulat substanțele interzise în lenjeria intimă.
Polițistul se bucură de prezumția de nevinovăție, până la o sentință definitivă a judecătorilor în acest caz.