Vacanța creștinului

Vara oamenii se gândesc din ce în ce mai mult la concediu și chiar și creștinii care frecventează biserica evadează tot mai des în weekend sau în concedii spre alte locuri, pentru a se mai liniști după un an de muncă și stres al orașului, cu toate corvoadele lui. Vacanțele omului care nu are legătură cu biserica sunt cunoscute, pentru că umplu, mai ales de sărbători, jurnalele de știri prin mulțimea felurilor de mâncare, cozile interminabile la intrarea sau ieșirea din țară și altele de acest fel. M-au întrebat de curând niște enoriași cum ar fi mai folositor pentru ei să-și petreacă vacanța. Le-am spus că, indiferent de locul în care ar merge, ei nu trebuie să uite că sunt credincioși și că Dumnezeu îi vede. Să nu uite de rugăciune; de zilele de post, mai ales că acum sunt tot mai des întâlnite meniurile pentru vegetarieni; de sărbători, dacă au în apropiere o biserică, și mai ales să nu uite să-i poarte în gând pe toți ai lor. Rugăciunea aceasta pentru toți cei pe care-i iubim ne ajută să trecem peste multe încercări și ispite. Sunt folositoare mai ales vacanțele în țările ortodoxe, când poți vizita locuri sfinte și afla alte modalități de slujire și cântare decât acelea din propria parohie. La noi în țară avem posibilitatea să participăm la slujbă aproape oriunde am merge, pentru că sunt biserici și mănăstiri peste tot. În Grecia este cam la fel și în Bulgaria așijderea. Excesele care însoțesc adesea vacanțele turistului obișnuit bineînțeles că nu au ce căuta în sejurul unei persoane credincioase. Moderația este cuvântul care ar fi bine să-l caracterizeze pe creștin, oriunde și oricând. Drumul spre destinație, mai ales dacă e cu avionul sau autocarul, poate fi un bun prilej de meditație, de aducere aminte de lucrurile pe care le-am făcut și pe care am vrea să le îndreptăm.
Pelerinajele sunt, de asemenea, prilejuri de a îmbina vacanța cu un drum spiritual, în care să ne regăsim și să aflăm dacă avem sau nu răbdare, dacă putem suporta felul de a fi al altora, cu care suntem atunci nevoiți să conviețuim o perioadă scurtă. Pelerinajul este un drum spre interiorul nostru. Poate că în primele pelerinaje nu ne regăsim sau nu descoperim ceea ce ne-am fi dorit. Programele acestora ne promit niște lucruri minunate, pe care le vedem obișnuite dacă avem ochiul opac, incapabil să sesizeze adâncul și esența unei biserici, a unei chilii sau frumusețea unei picturi, chiar dacă aceasta este acoperită de un strat de fum sau nu este luminată ca la muzeu. Mirosul de tămâie de la mănăstirile pe care le vizităm în pelerinaje ne va rămâne cu siguranță adânc întipărit în minte. Locurile în care au trăit sfinții cuvioși ne vor aduce aminte întotdeauna de un mod cu totul deosebit de a trăi și de a ne raporta la viața de aici și la cea de dincolo.
Pe cine nu l-ar marca peștera unde s-au rugat atâtea generații de monahi în muntele din Bistrița Vâlcii sau peștera Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla? Chiar și osuarul Mănăstirii Neamț ne va pune pe gânduri și ne va face să ne dorim să începem, dacă nu am făcut-o deja, o nouă viețuire, mai aproape de Dumnezeu și de sfinții Lui, ca să nu ne înfricoșeze întâlnirea cu El la judecată, ci să ne bucure, pentru că era mult-așteptată.
Revenirea într-un loc sfânt, prin intermediul unui pelerinaj, va însemna o aprofundare a sentimentului pe care l-am avut sau poate nu acolo pentru prima oară. Ochii noștri văd altfel și odată cu trecerea anilor, atunci când filtrul minții se schimbă și triază informațiile primite într-un alt mod. Le doresc tuturor creștinilor care merg în vacanță să se liniștească și să se regăsească, pentru că tumultul vieții ne face adesea să uităm de noi aproape de tot. (Pr. Mihai Mușat, Sursa: Ziarul Lumina)