Iată că în prima zi a primei săptămâni de vacanță competițională internă, suntem puși în situația de a comuta între două meciuri paralele, de o intensitate poate neașteptată. Această Cupă a Confederațiilor ne-a oferit deja niște faze și goluri antologice, iar la Europeanul de tineret Germania și Spania au etalat un meci nul, dar de toată frumusețea. Încă de la finala Cupei UEFA am intuit că Werder Bremen avea un as în mânecă după cedarea lui Diego la Juventus, acest tânăr de origine turcă Özil (a nu se uita de umlaut că după aia iese Oțil și dăm în alte chestii). Dar apropo de pronunție, dincolo, la SUA-Italia, doi comentatori cvasianonimi (cred că unul dintre ei comentează, decent, tenis pe Eurosport), au pocit continuu numele unui fotbalist campion mondial în exercițiu. Este vorba despre Iaquinta, transformat în „ia chinta”, cum ar spune un dealer la pokerul de cartier. Parada de accent englezesc a celor doi n-a fost suficientă pentru a pronunța corect un nume italian, „Iacuinta”. Ba chiar unul dintre ei, probabil luat de valul promovării la microfonul de unde se va comenta Liga Campionilor, se apucase să dea sfaturi aiuristice selecționerului american… Cică s-ar fi impus introducerea unui al doilea atacant lângă cel deja existent, în condițiile în care americanii jucau în 10 oameni, iar scorul le era încă favorabil!! Probabil la FIFA 2009, sfătosului respectiv îi ieșise chestia asta. La meciurile astea desigur se uită si oameni avizați, antrenori, jucători, arbitri, oare ei nu s-or lua cu mâinile de cap când văd cum sunt evaluați indirect și în direct?!
În schimb, partida în sine a fost mai mult decât interesantă, cu echipa SUA orientată spre atac, cu faze cursive erodate de finalizări naive. În ciuda celor două goluri de excepție, Italia nu mai poate fi ce-a fost. Nu mai are nici un jucător de super clasă (fuoriclasse, cum spun ei), în afară de Buffon, dar numai cu portarul nu se câștigă un mondial. În disperare de cauză, Lippi l-a încercat pe Pirlo ca mijlocaș ofensiv, dar improvizația nu va ține cu adversari grei. Din păcate, campioana mondială este acum o echipă de zidari de nădejde, cu câțiva ingineri mai răsăriți, dar fără nici un arhitect.
Nu pot încheia fără să mă minunez și eu de sincronizarea perfectă a celor doi sudafricani nederanjați de nimeni, cu unul șutând iar celălalt scoțând din fața porții adverse! În plan sportiv, ceva care să întreacă această ispravă, ar putea fi doar acel autocoș al unui baschetbalist care, încercând să salveze un aut din plonjon, aruncă mingea pe la spate drept în propriul coș!
