Primarul PNL din Gura Humorului, Marius Ursaciuc, și-a anunțat, ieri, în cadru festiv, candidatura la un nou mandat. Surpriza a fost anunțul că va candida în tandem cu viceprimarul PD-L al orașului, Alexandru Balău, care va fi pe lista PNL pentru Consiliul Local Gura Humorului.
La evenimentul care a avut loc în Casa Culturii din Gura Humorului au fost prezenți aproximativ 500 de membri și simpatizanți PNL, președintele Organizației Județene Suceava a PNL, senatorul Tiberiu Prodan, deputatul de Suceava Mihai Sandu Capră, vicepreședintele Mihai Aurel Steiciuc, precum și alte persoane din conducerea liberalilor suceveni.
La adunarea generală a organizației locale, care a precedat lansarea, liberalii din sală au primit și o listă cu 25 de potențiali candidați, pe care au fost invitați să o analizeze și să-și exprime opțiunea față de această ofertă prin marcarea a 10 nume sau trecerea altora. Rezultatul acestei analize va fi unul dintre criteriile după care se va întocmi lista finală de candidaturi pentru CL Gura Humorului.
La lansarea candidaturii sale pentru un nou mandat, Ursaciuc le-a spus colegilor săi: „Vă provoc la încă patru ani de muncă. Nici un primar nu mai poate veni în fruntea primăriei să doarmă patru ani, indiferent cum îl cheamă, pentru că humorenii au învățat că se poate”.
„Să învingem fără să umilim”
Primarul a mai subliniat că nimic din ceea ce a realizat în oraș în cei patru ani de mandat nu a făcut singur, ci datorită echipei pe care a avut-o, și îi invită pe concitadinii săi să-i mai acorde încrederea lor și pe următorii patru ani.
Marius Ursaciuc a anunțat că ținta PNL în Gura Humorului este să obțină victoria în alegeri din primul tur de scrutin, astfel încât PNL să obțină peste 50 la sută din voturi atât la alegerea primarului, cât și majoritatea în Consiliul Local, urmând ca Balău să fie reales viceprimar. El a reamintit că, în ultimii patru ani, dintr-un oraș tern, Gura Humorului a ajuns un punct important pe harta turistică a țării.
„Trebuie să învingem fără să umilim adversarii politici”, a spus Ursaciuc, care a subliniat că dorește ca în campanie să fie dezbătute programe.
La rândul său, viceprimarul PD-L Alexandru Bălău a spus la lansarea candidaturii lui Ursaciuc că acesta este „un bun dirijor” și că i-a apreciat modul de lucru și de colaborare.
„Este omul potrivit la locul potrivit”, a spus Balău despre primarul orașului, arătând că în aceste condiții a decis să se alăture echipei liberale.
Președintele PNL Suceava, Tiberiu Prodan, a spus că Marius Ursaciuc este unul dintre cei mai buni primari liberali.
„Pentru PNL Suceava, Marius Ursaciuc este deja un brand”, a spus Prodan.






