După o săptămână destul de agitată în urma insuccesului cu FC Botoșani, soldat cu demiterea fostei conduceri tehnice și după eliminarea din Cupa României în detrimentul formației FCM Bacău, pe suceveni îi așteaptă astăzi o nouă confruntare șoc, de această dată în campionat, pe terenul liderului la zi al clasamentului, Forex Brașov. Nu este tocmai meciul ideal pentru debutul pe banca tehnică a Cetății pentru Florin Cristescu și Ovidiu Ciobanu, însă cei doi antrenori spun că nu merg la Brașov în excursie. „Nu încape îndoială că formația gazdă, care a câștigat în acest sezon toate jocurile susținute pe teren propriu pornește ca mare favorită. Brașovenii au un lot valoros de jucători și au arătat o formă de invidiat în această primă parte a sezonului. Nu trebuie neglijat însă faptul că noi venim cu orgoliul rănit și avem o revanșă de luat în fața iubitorilor fotbalului suceveni. Pentru că evoluăm în compania primei clasate este obligatoriu să ne mobilizăm mai mult decât am făcut-o în partidele precedente, iar dacă nu vom repeta suita de greșeli individuale din ultimele meciuri de campionat, avem șansa să facem o surpriză”, a declarat antrenorul principal al FC Cetatea, Dumitru Moldovan. Pentru această importantă întâlnire sucevenii nu vor putea conta pe serviciile a nu mai puțin de 6 jucători. Dicher, Băsăscu, Pelin și Ungurianu sunt accidentați, în timp ce Miu și Rostaș urmează un program special de antrenamente. Partida contând pentru etapa a X-a a Ligii a II-a dintre Forex și Cetatea va fi condusă la centru de Adrian Comănescu din Râmnicu Vâlcea, ajutat la cele două linii de Bogdan Velicu din București și Costin Florescu din Huedin. Observator federal este Dan Dragoș Crăciun din Cluj Napoca.






