O echipă de oameni de știință, coordonată de un cercetător francez, a identificat „uzinele” de tanin din plante, substanță care contribuie la gustul specific al vinului, al ceaiului și al ciocolatei, potrivit unui studiu publicat miercuri în revista Annals of Botany, informează AFP.
Oamenii de știință, în frunte cu Jean-Marc Brillouet, directorul departamentului de Cercetare de la Institutul Național de Cercetări Agronomice din Montpellier, au anunțat că au descoperit locul în care sunt „fabricate” aceste molecule chimice. Sursa este „tanosomul”, un organit celular descoperit în toate plantele, cu excepția mușchilor și a algelor.
Această descoperire infirmă un model admis de comunitatea oamenilor de știință începând cu mijlocul anilor 1980, a subliniat cercetătorul francez.
Organitele sunt mici elemente celulare specializate în diferite funcții și care produc diverse molecule chimice. Cloroplastele din celulele vegetale sunt de exemplu implicate în procesul de fotosinteză.
Noile organite identificate, denumite „tanosomi”, sunt implicate în sinteza taninurilor.
Taninurile „oferă o senzație înțepătoare în gură, senzația unei limbi de pisică care își linge mâna… simțurile le asociază cu fructele insuficient coapte”, a precizat cercetătoarea Geneviève Conéjéro, participantă la studiu, într-un comunicat.
„Sunt molecule care au proprietăți antiseptice importante”, a declarat Jean-Marc Brillouet, jucând un rol important în protecția plantelor. „Taninul este folosit din timpuri imemoriale în tăbăcirea pieilor”, a reamintit el.
Cercetătorul francez a subliniat, totodată, faptul că noul mecanism descoperit de echipa sa „are o legătură foarte strânsă cu fotosinteza”.
Studiul cercetătorilor din Franța ar putea fi folosit în cultura viței-de-vie.
Taninul, o substanță vegetal cu gust astringent, este folosit în medicină, la fabricarea coloranților, a cernelurilor și în tăbăcărie.