Uuuuffff!

Titlul reprezintă oftatul meu (și, presupun, al foarte multor suporteri ai echipei România, varianta under 21) de la sfârșitul celor 90 + 4 minute de joc, timp în care am suferit din nou, caîn vremurile bune, în care ne mâncam sănătatea de multe ori pe timpul meciurilor, dar la sfârșitul cărora de regulă ne bucuram pe deplin. Vorbesc de echipa”mare” a României, de la care de multă vreme parcă îți este chiar frică să aștepți și ceva bun, iar când se petrece totuși, pare mai degrabă un accident. Dar iată că naționala”mică” ne aduce a doua oară la rând bucuria unei calificări la un turneu final, ceea ce demonstrează fără echivoc că aici în niciun caz nu putem vorbi de accident, ci deja de un obicei care sperăm să țină cât mai mult. Ultimele meciuri ale acestei echipe au avut în ele niște doze de imprevizibil atât de consistente, încât până la urma parcă ar trebui să ne și mire nițel reușita finală. Dacă vă amintiți, în precedentapartidă, la Kiev, ai noștri n-au prea reușit să o bage în ațe, deși au avut multe ocazii. Ucrainenii însă au primit de pomană un penalty absolut halucinant spre sfârșitul meciului, ceea ce a însemnat un eșec și diminuarea șanselor de calificare, cu atât mai mult cu cât meciul decisiv, cel de alaltăieri, urma să fie jucat împotriva liderului grupei, Danemarca, o echipă solidă și greu de bătut. Marți seara, pentru destulă vreme, am avut sentimentul de deja vu, ratările pe bandă rulantă îmbinându-se armonios cu nu știu câte lovituri de pedeapsăneacordate în faze vizibile și din cosmos. Mă întrebam doar dacă arbitrul din Georgia (unde fotbalul s-a terminat odată cu dispariția lui David Kipiani, un fenomen al anilor ’80, comparabil doar cu Dobrin) a mai văzut fotbal în viața lui, până la acest meci. Răspunsul a fost clar nu, și a venit atunci când le-a acordat penalty… danezilor, pentru un fault care nici n-a fost fault și care s-a petrecut la vreun metru în afaracareului!!! Slavă Domnului că puștii noștri nu au cedat psihic, au continuat să atace și au reușit finalmente golul calificării, după un meci în care dacă scorul ar fi fost 7 – 1, acesta ar fi reprezentat fidel diferența dintre cele două echipe. Bravo,Adi Mutu, bravo,tricolori!