Utopii în diaspora

Discuțiile privind votul prin corespondență readuc în actualitate chestiunea diasporei, iar pe internet circulă un document ultimativ intitulat „Vreți votul nostru (n.n.: al diasporei)? Acestea sunt condițiile”. Încheierea nu lasă loc nici unei fărâme de îngăduință: „Voi vota cu cel care știe să răspundă așteptărilor mele”. De unde se vede că nu prea-i de glumit cu diaspora, care, de departe, a și izbutit odată să influențeze determinant votul; va avea aceeași pondere în alegerile viitoare? Ia să vedem condițiile. Unele-s salutare, altele, de-a dreptul draconice, altele exced de departe legislația țărilor în care-s cetățenii români auto-exilați. Să le luăm pe rând. Prima: „respectarea referendumului din 2009 și reducerea numărului de parlamentari la cel mult 300”. Rezon. A doua: „imprescriptibilitatea infracțiunilor de furt din bani publici comise de demnitari”. De ce numai de demnitari? Rămâne de discutat. Trei: „demnitarii și familiile lor să își asume obligația de a folosi doar sistemul public de sănătate”. Da, n-ar fi rău. Constituțional, o fi? Patru: „Copiii/nepoții demnitarilor vor învăța doar în sistemul public de învățământ de stat”. Aceeași întrebare: Constituția. Cinci: „orice pedeapsă primește un demnitar pentru infracțiuni comise în timpul mandatului să fie dublată”. Și dacă trece strada pe roșu? Șase: „averea demnitarilor și a rudelor care nu poate fi justificată să fie confiscată”. De ce numai a lor? Orice avere nejustificată s-ar cuveni la fel tratată. Șapte: „parlamentarii care n-au inițiat nici o lege pe toată perioada mandatului să restituie 50% din sumele primite ca îndemnizație”. Adică, parlamentarul este o mașină de inventat legi și-atât? Fals și păgubos: sunt țări care nu-și schimbă legile de secole, și adoptă câte un nou act normativ pe trimestru. Este bizară concepția potrivit căreia prestația parlamentarului trebuie apreciată cantitativ, după numărul legilor propuse. Opt: „interzicerea totală a traseismului politic”. De acord, dar e de văzut cum se pune chestiunea și în alte țări europene. 12 (mai sar, din lipsă de spațiu): „Cheltuielile Parlamentului să fie reduse cu 50%”. N-ar fi rău, dar de ce nu cu 52%? Ori 46%? Arbitrariul nu dă bine în astfel de discuții revendicative. 13: „Produsele/serviciile din instituțiile de stat să fie în proporție de 70% produse în România.” Nu-i clar: care instituții? Spitalele? Școlile? Teatrele? Și care produse, becurile, detergenții? Fericită ar fi ziua în care barem produsele alimentare din marile magazine să fie 70% românești. Dar… 14: „Reintroducerea pedepsei cu moartea”. Hai să fim serioși, nici nu mai comentăm. 15: „Înăsprirea pedepselor din Codul rutier”. Întrebare: cât, ba chiar și de ce. 15: „Pușcăriașii să muncească pentru cazare, mâncare și îngrijire medicală”. Absolut de acord, numai că ar trebui să avem un sistem penitenciar capabil, ca dotare, să asigure așa ceva. N-avem. 17: „Castrarea pedofililor și violatorilor”. Unde se mai aplică, în afară de Iran? 22: „Interzicerea vânzării pământului agricol românesc către străini”. N-ar fi rău, dar cu directivele europene, ce facem? 24: „În procesele câștigate la CEDO, daunele să fie plătite de către judecătorii care au dat sentințele”. Și nu s-ar goli judecătoriile de magistrați? 27: „Înlocuirea prin lege a denumirii de rrom (parcă ar mai scrie cineva cu doi r!) cu denumirea de țigan”. Vom publica și noi un articol de susținere a acestei idei. De altfel, s-a ajuns la o rezolvare tacită, revenindu-se aproape unanim la apelativul internațional tradițional și deloc infamant „țigan”. 28: „Deschiderea unui proces împotriva tuturor guvernanților, a celor vinovați de distrugerea industriei.” Ehei! Prinde orbul, scoate-i ochii! 29: „Depolitizarea autorităților de reglementare și control”. Atunci, de ce să mai lipească românul afișe? 31: „Catedrala Neamului” să devină în totalitate școală pentru copiii defavorizați, cămin pentru bătrânii fără ajutor și spital social, administrarea și costurile să fie în sarcina Bisericii”. Păi, nu? O destinație similară ar putea primi și întreg ansamblul Vaticanului, numai că diaspora română din Italia ezită să propună. 32: „Anularea subvențiilor de la buget pentru cultele religioase” – ei bine, iată un subiect pe care îmi permit să nu-l comentez. Întrebarea întrebărilor: de ce ferma și exigenta diaspora română s-a decis să se stabilească în țări ce nu respectă nici jumătate din rigorile ce vrea să le impună patriei părăsite? Maximalismul revoluționar n-a rodit niciodată decât în ograda utopiei, iar răsteala ultimativă nu ține loc de logică. Punct.