Utilizatorii de fonduri europene, avertizați că, în caz de nereguli, banii trebuie returnați



Președintele Traian Băsescu a declarat, ieri, că, pentru prima dată, „trage un semnal de alarmă” prin care îi atenționează pe beneficiarii de fonduri europene că banii primiți „se verifică în timp” și, în caz de nereguli, sumele trebuie returnate.
„Este prima dată când trag un astfel de semnal către cei care utilizează fonduri europene. Îi atenționez că sumele pot fi integral rambursate (…) Este un apel pe care îl fac și către sectorul privat, către firme și către firmele în care acționar majoritar este statul și către municipalitate, primării comunale că nerespectarea procedurilor duce peste un an, doi, trei, când vine controlul, cu privire la achiziții, duce la returnarea banilor”, a precizat Traian Băsescu.
El a spus că profită de ieșirea sa publică să-i atenționeze pe toți utilizatorii de bani europeni că „nici o achiziție nu scapă neverificată de organismele interne ale României și de organismele europene”.
Traian Băsescu a făcut aceste precizări după ce a spus că România trebuie deja să plătească penalități, din punct de vedere al banilor europeni, pentru anul 2007, în valoare de 16,1 milioane euro, iar pentru 2008 „de alte 6,6 milioane de euro pentru întârzierea plăților la hectar”.
Traian Băsescu a spus că la televiziuni sunt „băieți care țipă într-una după subvenții, dar ei, împreună cu funcționarii din agențiile de plăți, datorită incorectitudinii declarațiilor suprafețelor”, se ajunge în situația de a plăti penalități.
„De asemenea, vom avea și corecții financiare pentru 2007 în valoare de 42 milioane de euro, tot la agricultură, pentru 2008 suma de 100 milioane de euro, sunt pentru incorectitudini în declararea suprafețelor”, a precizat șeful statului.
Totodată, Traian Băsescu a arătat România a avut pe programul SAPARD 211 proiecte care vizau industria cărnii și producția de ouă. „Industria cărnii, sunt băieții aceia veseli care vin mereu la televiziuni și ne anunță cum cresc prețurile, dacă bate vântul dintr-o parte, dacă nu-i dă guvernul nu știu ce bani de buzunar sau de construit case”, a adăugat Băsescu.
El a arătat că OLAF a constatat că din cele 211 proiecte care vizează industria cărnii și producția de ouă, 62 sunt suspecte de fraudare, fraudele constând în fals în facturare, selecție de oferte formale, manipularea procedurilor de achiziție.
Potrivit lui Traian Băsescu, din cele 62 de proiecte, pentru 17 s-a făcut deja solicitare oficială să fie returnați banii către Uniunea Europeană. „Suma pentru 17 proiecte la care sunt certe în momentul de față falsificările de facturi și manipularea procedurilor de achiziție este de 12,75 milioane de euro care trebuie returnați, dar asta doar la 17 proiecte din 62 suspecte”, a arătat șeful statului.
El a precizat că exponenții acestei zone „nu au făcut un lucru elementar, să fie cinstiți atunci când au utilizat bani europeni, iar frauda, falsul în facturi și falsificarea ofertelor sunt deja dovedite” și banii ceruți de OLAF la 17 firme.