”Capture the Flag”

USV va găzdui o nouă ediție a concursului studențesc din domeniul securității informatice



Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava

Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava va organiza, împreună cu partenerii săi în perioada 18-19 noiembrie, cea de a șasea ediție a concursului studențesc în domeniul securității informatice, ”Capture the Flag”-USV 2021, http://ctf.usv.ro.
Competiția este organizată, conform denumirii, într-un format de tip CTF (Capture The Flag) și își propune dezvoltarea unor soluții de penetrare a unor bariere de securitate într-un mediu de comunicație delimitat. Scopul acestui deziderat constă tocmai în descoperirea unor breșe electronice și identificarea soluțiilor și metodelor optime de protejare a informației împotriva accesului neautorizat.
Prin intermediul acestei competiții se urmărește testarea creativității și capacității echipelor de studenți de a utiliza cunoștințe tehnice specifice, pentru a gestiona problemele actuale concrete de securitate informațională. Obiectivul principal al concursului constă în stimularea interesului studenților pentru problematica securității cibernetice și evaluarea potențialului acestora, ca viitori specialiști, de a face față provocărilor de securitate informațională.
Ediția din acest an va fi organizată on-line și va fi dotată cu premii. La concurs pot participa echipe alcătuite din cel mult 4 studenți, coordonați de un cadru didactic. Înregistrarea on-line a participanților are loc în intervalul 08-12 noiembrie 2021.
Rezultatele vor fi evaluate de un juriu care va furniza o clasificare bazată pe rezultatele obținute, iar cele mai bune echipe vor fi premiate. Soluțiile dezvoltate de participanți vor fi prezentate public, la finalul concursului.
Detalii suplimentare sunt disponibile pe site-ul concursului: https://ctf.usv.ro
Contact: ctf@usv.ro
Invitație oficială: https://ctf.usv.ro/documents/2021/Invitation_Letter_2021.pdf



Recomandări

Echipa Universității Tehnice din Ilmenau, Germania, a ocupat primul loc pe podium la Concursul Studențesc „Hard & Soft” de la USV

Echipa Universității Tehnice din Ilmenau, Germania, a ocupat primul loc pe podium la Concursul Studențesc „Hard & Soft” de la USV

Secventa din desfasurarea concursului Hard&Soft , cu circuitul labirint in care se testa proba practică
Secventa din desfasurarea concursului Hard&Soft , cu circuitul labirint in care se testa proba practică