USV suplimentează, din venituri proprii, fondul de burse pentru anul universitar 2025-2026

USV suplimentează, din venituri proprii, fondul de burse pentru anul universitar 2025-2026
USV suplimentează, din venituri proprii, fondul de burse pentru anul universitar 2025-2026

Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava (USV) majorează cu 10% fondul de burse pentru studenți.

Această majorare este susținută din veniturile proprii ale universității și se adaugă alocării primite de la Ministerul Educației și Cercetării. Măsura vine în sprijinul studenților, ca răspuns la modificările recente din legislația națională, care au afectat cuantumul fondurilor de burse acordate instituțiilor de învățământ superior.

Reprezentanții instituției explică faptul că, în contextul aplicării Ordinului de ministru din iulie 2025 privind metodologia de repartizare a fondului de burse, precum și a Legii nr. 141/2025, care schimbă baza de calcul a acestor fonduri de la salariul minim brut la cel net și reduce numărul de luni de acordare a burselor, conducând la o reducere medie estimată de peste 50%, față de anul universitar 2024-2025, efortul USV de a suplimenta fondul de burse urmărește atenuarea impactului acestor măsuri asupra studenților și asigurarea sprijinului financiar necesar atât pentru obținerea performanței academice, cât și pentru integrarea socială.

„Totodată, această hotărâre reflectă preocuparea constantă a conducerii universității de a menține un dialog onest și constructiv cu studenții, reafirmând angajamentul instituțional în relația de parteneriat cu aceștia și cu întreaga comunitate locală, precum și interesul de a identifica constant surse de finanțare complementare, care să susțină un acces echitabil la educație”, se arată într-un comunicat de presă transmis de USV.

Recomandări

Federația de Rugby a anunțat oficial că prima ligă a României se va juca în acest an în șapte, cu tot cu RC Gura Humorului

Rectorul USV, Mihai Dimian, posibil ministru al Educației, spune că nu este și nu a fost membru al nici unui partid politic

Rectorul USV, Mihai Dimian, posibil ministru al educației, spune că nu este și nu a fost membru al nici unui partid politic
Rectorul USV, Mihai Dimian, posibil ministru al educației, spune că nu este și nu a fost membru al nici unui partid politic

Elena Purice, mama prorectorului USV Ștefan Purici, predă la 80 de ani. Ține vie limba română în regiunea Cernăuți