Universitatea „Ștefan cel Mare” se pregătește de o nouă etapă a concursului „Student pentru o zi”, competiție care de data aceasta se adresează elevilor de clasa a XI-a. Concursul are loc pe 12 și 13 mai. Pe 12 mai, este programat concursul tematic pe echipe la disciplinele informatică, electronică-automatizări, geografie, istorie, științe socio-umane, iar pe 13 mai, concursul tematic pe echipe la disciplinele română, engleză, franceză, germană. Competiția este una regională și se adresează elevilor din județele Suceava, Botoșani, Neamț și Iași.
Reamintim că prima etapă a manifestării „Student pentru o zi” s-a încheiat în data de 5 aprilie 2012 și a fost dedicată elevilor de clasa a XII-a. La prima etapă a concursului au participat peste 400 de elevi.
Premiile totale ale concursului însumează peste 25.000 de lei, la care se adaugă 42 de certificate de agrementare ce permit admiterea pe locurile fără taxă, în fruntea listei de admitere, la specializarea dorită din cadrul USV. Pentru elevii care nu au obținut certificate de agrementare în cadrul concursului pe domenii, dar au rezultate notabile și argumentează convingător opțiunea de a fi student al universității sucevene, concursul de eseuri le oferă o nouă șansă pentru câștigarea unui loc fără taxă și a unei burse de studii la universitatea suceveană.
La prima etapă a concursului „Student pentru o zi”, destinată elevilor de clasa a XII-a, 92 de concurenți suceveni au obținut premii și mențiuni.