Competiție

USV dă startul unei noi ediții a concursului „Student pentru o zi”

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava dă startul unei noi ediții a concursului „Student pentru o zi”, competiție aprobată de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului ca parte a programului „Școala altfel”. Competiția se adresează liceenilor din județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bistrița-Năsăud și Harghita.
Potrivit calendarului concursului, publicat pe pagina de internet a USV, startul competiției se dă pe 27 martie 2012, dată până la care liceele trebuie să transmită la USV listele cu elevii participanți, liceeni din ultimul an de studiu. Începând cu 3 aprilie 2012 și până pe 5 aprilie 2012 se vor derula concursurile pe discipline adresate elevilor din clasa a XII-a.
De pe 6 aprilie 2012 începe competiția pentru elevii din clasa a XI-a, iar probele de concurs pentru acești elevi participanți se vor încheia pe 13 mai.
USVpune la bătaie premii de peste 25 de mii de lei, iar 42 de liceeni participanți la concurs vor avea posibilitatea să devină studenți ai Universității „Ștefan cel Mare”, pe locurile fără taxă.
În ordinea descrescătoare a punctajului obținut la testul de specialitate se vor acorda un premiu de 400 de lei, un premiu de 300 de lei, un premiu de 200 de lei și trei certificate de agrementare din partea Universității „Ștefan cel Mare” (care oferă deținătorilor posibilitatea de a fi studenți ai universității pe locurile fără taxă), precum și alte premii în obiecte. De menționat însă că elevii câștigători pot alege numai unul dintre premiile menționate mai sus. Spre exemplu, primul clasat trebuie să aleagă între premiul de 400 lei și certificatul de agrementare.

Recomandări

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează cea de-a doua ediție a Concursului Eparhial „Cele mai îngrijite biblioteci și arhive parohiale”

Gala Laureaților FITT Birlic și Draga Film Fest. Marii câștigători: ArtWork Iași, cu „Palatul fără ferestre”, și Teatrul 7 București, cu „Mecanica Inimii”

Marii câștigători: ArtWork Iași, cu „Palatul fără ferestre”, și Teatrul 7 București, cu „Mecanica Inimii”
Marii câștigători: ArtWork Iași, cu „Palatul fără ferestre”, și Teatrul 7 București, cu „Mecanica Inimii”