Competiție

USV a suplimentat bugetul Olimpiadei Internaționale de Astronomie cu 150.000 de lei

Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV) a aprobat suplimentarea bugetului Olimpiadei Internaționale de Astronomie și Astrofizică de la Suceava cu încă 150.000 de lei.
Cu toate că Ministerul Educației Naționale (MEN) avea cunoștință încă de anul trecut de faptul că România va găzdui această competiție, MEN a aprobat bugetul evenimentului cu două săptămâni înainte de debutul acesteia. Suma alocată inițial de ministerul de resort a fost de 614.000 de lei, aceasta fiind suplimentată, la solicitarea Inspectoratului Școlar Suceava, cu încă 100.000 de lei.
Potrivit prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, rector al USV, „în al 12-lea ceas a fost aprobat bugetul, mult diminuat față de așteptările noastre. Pentru a acoperi toate nevoile am preluat noi sarcina unor cheltuieli, astfel că am alocat 150.000 de lei, urmând ca bugetul Universității să fie suplimentat ulterior cu suma respectivă de bani”.
Referitor la faptul că ministerul de resort a întârziat aprobarea bugetului pentru acest eveniment, Ana Elisabeta Nagy, reprezentant al MEN, a menționat că „sunt probleme multe în țara noastră, dar acum s-au găsit soluții. Sunt probleme, trebuie să recunoaștem, dar întotdeauna rezultatul contează”.

Recomandări

Șoldan cere votul consilierilor pentru parteneriatul cu CNAIR în vederea construirii rutei ocolitoare la Gura Humorului