Pentru a suplimenta numărul de locuri de cazare pentru studenți, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV) a închiriat, pe o perioadă de trei ani de zile, pensiunea BiCom, din cartierul Zamca.
Potrivit rectorului interimar al instituției, prof. univ. dr. ing. Mihai Dimian, noile spații de cazare „vor fi destinate, în special, studenților Erasmus și studenților străini din an pregătitor și doctoranzilor”.
Intenții de a achiziționa pensiunea BiCom au existat încă din 2016, când au fost demarate procedurile de evaluare și negociere, apropierea de campusul de pe strada Universității fiind unul dintre motivele pentru care USV a dorit cumpărarea imobilului.
Pensiunea BiCom, de pe strada Narciselor, din apropierea Colegiului Alimentar, este cotată la trei stele și dispune de camere duble, camere single și apartamente, parcare, restaurant, sală de mese și sală de conferințe.
Universitatea estimează că va organiza 50 de locuri de cazare în pensiune, fără a fi nevoită să restructureze spațiile sau să intervină la compartimentarea clădirii.
”Sunt reparații minore, lucruri asupra cărora trebuie să intervenim, spațiile de cazare urmând să fie date în folosință de la 1 octombrie”, a mai specificat Mihai Dimian. Potrivit acestuia, prețul lunar pentru cazare va fi de 325-330 de lei (70 de euro/lună).
În prezent, USVare în administrare cinci cămine studențești cu o capacitatede circa 1.100 de locuri.