În seara de 30 noiembrie, se adunau la o casă mai mulți flăcăi și fete. Pe o masă, ei puneau mai multe căciuli de usturoi, împrejmuite cu tămâie, smirnă și câteva lumânări de la Paști aprinse. Puneau apoi pe masă diferite feluri de mâncare, mâncau, vorbeau și râdeau în toată voia bună, până când apăreau zorii zilei. Fetele își împărțeau între ele usturoiul, pe care îl duceau a doua zi la biserică, pentru a-l sfinți preotul. Acest usturoi se punea pe policioară la icoane, fiind bun pentru „făcut” de dragoste.
Previziuni meteorologice
În alte zone din țara noastră, „păzitul usturoiului” se făcea în felul următor: într-o casă de gospodar se strângeau 10-12 fete, fiecare fată având câte o pâine, trei căpățâni de usturoi, un fir de busuioc, legate cu o ață roșie și o sticlă de rachiu. Aceste lucruri se puneau pe o masă, într-un colț al casei, și se acopereau cu o broboadă roșie. Lângă lucruri, pe masă, stătea un sfeșnic c-o lumânare aprinsă, care ardea de cu seara și până spre ziuă. Lângă masă, una în dreapta și una în stânga, stăteau de strajă două babe, care băgau bine de seamă ca să nu se fure din lucruri, ori să nu pună cineva mâna pe ele. Stăteau acolo neclintite până dimineața. De la păzitul acelui usturoi s-a născut zicala: „Parcă a păzit usturoiul”, care se aplică celui ce se cunoaște că a petrecut o noapte fără somn. În realitate, este vorba despre reminiscența unei străvechi sărbători precreștine, în care privegherea de noapte era asociată cu ruga, într-un context după cum se vede destul de bogat pentru a nu permite o reconstituire simplistă.
La această petrecere veneau și băieți cu lăutari. Se cânta și se petrecea până în zori. Când se făcea ziuă, hora era jucată afară. Un flăcău „juca” în mijlocul horei covata cu usturoi și toate lucrurile fetelor, păzite de bătrâne. După joc, fetele își luau lucrurile și le împărțeau flăcăilor. Pâinea se mânca, rachiul se bea, usturoiul se păstra „de leac”. Când vitele erau bolnave, li se dădea mujdei în borș ori în vin și le trecea. Dacă se fura din usturoi, nu era semn bun: fetei nu-i mai mergea bine. Usturoiul păzit era semănat primăvara. La drum lung, se lua cu sine puțin usturoi.
Tot în această noapte se făceau previziuni meteorologice: dacă luna era plina și cerul senin, se zicea că iarna va fi cu moină. Dacă luna era plină și dacă cerul era întunecat, dacă ningea sau ploua, peste iarnă urmau să fie zăpezi mari și grele.
De la această zi și până la Crăciun, gospodinele nu mai țeseau la război și nu mai torceau, „ca să nu toarcă lupii în casă” și ca să nu se supere Maica Domnului pe dânsele.
Sfântul Andrei este socotit început de iarnă, numindu-se din aceasta cauză și „Andrei-de-iarnă”.
www.ecolife.ro)
